Ciolacu, despre liberali: Pe 27 septembrie, bucureştenii le vor da o lecţie pe care o vor ţine minte mult timp
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că liberalii, de când sunt la guvernare, se gândesc numai la alegeri și au făcut tot posibilul să blocheze proiectele primarilor social-democrați, dând exemplu programele primarului Sectorului 5 Daniel Florea care au fost blocate de Guvern.
De asemenea, Ciolacu a avertizat PNL-ul că „pe 27 septembrie, bucureştenii le vor da o lecţie pe care o vor ţine minte mult timp – cine seamănă vânt, culege furtună”.
„De când a venit la putere, Guvernul Orban nu a avut decât un singur scop: totul pentru alegeri! Nu au intenţionat nici un moment să guverneze ţara, iar rezultatele se văd: măsuri aberante în numele gestionării pandemiei, dispreţ şi dezinteres total faţă de adevăratele probleme cu care se confruntă românii, economie distrusă, agricultură lăsată în voia sorţii, venituri din ce în ce mai mici pentru români”, a scris Marcel Ciolacu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PSD.
Social-democratul a fost prezent la evenimentul de prezentare a proiectelor pentru București propuse de Daniel Florea.
Ciolacu a făcut o trecere în revistă a iniţiativelor PSD pentru administraţila locală blocate constant de către PNL.
„Principala lor sarcină a fost punerea tuturor resurselor statului la dispoziţia PNL şi blocarea oricărei acţiuni sau măsuri, initiaţe de PSD, oricât de bune ar fi fost ele.
Proiectul de dezvoltare şi regenerare urbană a Sectorului 5, iniţiat de primarul nostru, Daniel Florea blocat de Guvern, prin preluarea terenului de 100 de hectare, spre stupefacţia partenerilor internationali, BERD şi Băncii Mondiale, finanţatorii proiectului.
Tot în Sectorul 5, proiectul de dezvoltare şi regenerare urbană a zonei Ferentari prin transformarea celor 7,4 kilometri de cale ferată dezafectată într-un bulevard cu patru benzi şi cu tramvai atacat la CCR chiar de preşedintele Iohannis!”, a declarat Ciolacu.
„Pe 27 septembrie, bucureştenii le vor da o lecţie pe care o vor ţine minte mult timp: cine seamănă vânt, culege furtună”, a completat Marcel Ciolacu.