Ciolacu e supărat pe MAE: prudență excesivă sau derapaj autoritarist?

Într-o Românie normală, un Minister de Externe ar trebui să funcționeze fără să aștepte aprobarea premierului pentru fiecare virgulă. Mai ales când e vorba de apărarea imaginii statului în fața unor declarații hazardate venite din partea unui miliardar care nu înțelege exact unde începe și unde se termină libertatea de exprimare.

Dar România normală există doar în discursuri electorale. În realitate, premierul Ciolacu s-a supărat. Nu pentru că răspunsul MAE a fost greșit – căci a fost impecabil –, ci pentru că nu a fost consultat înainte. Ca și cum imaginea și poziția României pe plan internațional ar trebui să depindă de toanele politice ale unui lider de partid aflat temporar la Palatul Victoria.

Unde greșește Ciolacu?

Dacă reproșul său ar fi fost legat de faptul că MAE a răspuns oficial unor afirmații neoficiale, s-ar fi putut discuta. Deși, în acest caz, chiar era nevoie ca cineva să pună lucrurile la punct. Dar Ciolacu nu asta a zis. El a sugerat că orice reacție a diplomației române trebuie să treacă mai întâi prin filtrul său. O viziune periculoasă, care, dusă la extrem, ar însemna un singur lucru: premierul vrea să aibă control total asupra comunicării externe.

Însă, când ai un om ca Elon Musk, cu sute de milioane de urmăritori, care se apucă să insinueze că România are prizonieri politici, trebuie să reacționezi. Nu pentru că e Musk, ci pentru că un astfel de mesaj ajunge instantaneu la o audiență uriașă și poate deveni muniție pentru propaganda extremistă. Iar faptul că România are un istoric marcat de regimuri care au practicat prigoana politică face ca astfel de insinuări să fie extrem de toxice.

Nu statul român s-a grăbit, ci Musk a vorbit aiurea

Călin Georgescu este inculpat într-un dosar penal. Nu pentru opiniile sale, ci pentru legături directe cu o schemă care miroase urât de tot. Când Musk se apucă să comenteze asta, fără să aibă cea mai vagă idee despre context, ceea ce face el este o formă de ingerință periculoasă. Nu doar că dezinformează, dar legitimează o narațiune care poate aduce prejudicii grave României pe plan internațional.

Aici intervine MAE, care a făcut ce trebuia să facă: a clarificat că nu există „prizonieri politici” în România, că Georgescu este inculpat conform legii și că, indiferent de numele celui care sare să-l apere, justiția trebuie să își urmeze cursul. Punct.

Și totuși, în loc să sprijine această reacție – absolut necesară –, Ciolacu își ceartă propriul ministru. Nu pentru conținut, ci pentru că n-a cerut voie. Ce mesaj transmite asta? Că reacțiile statului român trebuie „cântărite politic” înainte de a fi emise? Că, dacă MAE ar fi întrebat, poate Ciolacu ar fi decis să tacă, să nu „supere” pe cineva?

O Românie slabă e o Românie care nu răspunde

Ciolacu pare să nu înțeleagă că lumea are nevoie să vadă instituții ale statului care nu se lasă intimidate de vedete miliardare sau de propagandiști extremiști. Că, în fața unor atacuri de acest gen, România trebuie să vorbească ferm, nu să caute aprobarea premierului.

Într-un stat serios, Ministerul de Externe ar trebui să aibă libertatea de a reacționa rapid și ferm când imaginea țării este pusă sub semnul întrebării. Nu să se învârtă în jurul unui premier care, din motive neclare, pare deranjat mai mult de faptul că n-a fost întrebat decât de gravitatea atacului.

Batista pe țambal? Nu mai ține.

Musk poate spune orice vrea – dar statul român nu are voie să tacă atunci când realitatea este denaturată. Iar dacă Ciolacu vrea să transforme comunicarea externă într-un joc politic, atunci avem o problemă mai mare decât părea la prima vedere.