Ciolacu îi avertizează pe tineri: există o lege care îi trimite direct la închisoare

Publicat: 02 mai 2024, 13:48, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
Ciolacu îi avertizează pe tineri: există o lege care îi trimite direct la închisoare

Premierul Marcel Ciolacu le transmite tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice.

”Ziua Tineretului trebuie să fie un motiv de bucurie, însă de prea multe ori distracţia poate scăpa de sub control şi produce drame. De aceea, alături de Robert Cazanciuc şi de mulţi alţi colegi din PSD, am iniţiat cea mai amplă campanie de responsabilizare în privinţa consumului de alcool şi droguri la volan. Fiindcă tinerii sunt, din păcate, printre cei mai expuşi la asemenea pericole, astfel că protejarea lor este mai importantă ca oricând”, transmite joi premierul Marcel Ciolacu.

Iată mesajul integral al premierului:

”Ziua Tineretului trebuie să fie un motiv de bucurie, însă de prea multe ori distracția poate scăpa de sub control și produce drame.

De aceea, alături de Robert Cazanciuc și de mulți alți colegi din PSD, am inițiat cea mai amplă campanie de responsabilizare în privința consumului de alcool și droguri la volan. Fiindcă tinerii sunt, din păcate, printre cei mai expuși la asemenea pericole, astfel că protejarea lor este mai importantă ca oricând.
Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu și clar. Nu conduceți dacă ați consumat alcool sau droguri și nu-i lăsați nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greșeală cu consecințe dramatice.
Riscul de a provoca, în asemenea condiții, accidente mortale este unul uriaș, iar Legea Anastasia prevede pedeapsa închisorii cu executare. Și nu există excepții!
Le mulțumesc colegilor din PSD, voluntarilor, polițiștilor rutieri și tuturor companiilor partenere implicate în campania de conștientizare legată de Legea Anastasia.”