Ciolacu ironizează anunțul creșterii economice din primul trimestru. „Halal performanță, Cîțu!”
Economia României a fost în primul trimestru din 2021 sub nivelul perioadei similare din 2020, când s-au înregistrat și două săptămâni de lockdown, afirmă președintele PSD, Marcel Ciolacu, care-i transmite și un mesaj ironic premierului Florin Cîțu
„Prețurile au luat-o razna în timp ce Cîțu se visează iar pe calul alb al creșterii economice! Istorică este doar prăbușirea galopantă a puterii de cumpărare a românilor”, transmite Marcel Ciolacu.
El acuză că facturile la energie sunt cu 17% mai mari, iar combustibilul este cu 9% mai scump.
„Prețuri până la cer la alimentele de bază. Plus o inflație de peste 3% care a făcut franjuri veniturile și așa înghețate de premierul Cîțu. Asta e realitatea. Ce este de reținut din comunicatul INS este doar că, după un an de pandemie, economia României este sub primul trimestru din 2020, când a fost lockdown! Halal performanță, Cîțu”, a transmis liderul social-democrat.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), Economia României a crescut în T1/2021, depăşind toate aşteptările, cu 2,8% faţă de T4 2020, care a fost un trimestru foarte bun.
Comparativ cu T1 2020, în primele trei luni din 2021 PIB-ul a scăzut cu 0,2% pe seria brută şi nu a înregistrat nici o modificare pe seria ajustată sezonier.