Ciolacu: „Se va crea o majoritate pentru anticipate, nu pentru un guvern stabil”
Ieșit de la consultările cu președintele Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu susține că social- democrații nu vor susține un guvern minoritar și că, în opinia sa, singura variantă ține de alegeri anticipate.
„Am fost astăzi la Cotroceni şi i-am transmis preşedintelui că fără o majoritate transparentă în Parlament nu se poate vorbi de un guvern minoritar. România se află într-o criză socială, economică şi sanitară profundă. Fără o majoritate consistentă, România nu va putea depăşi această criză”, a spus preşedintele PSD.
Marcel Ciolacu a arătat că, „ori se creează o majoritate pentru un viitor Guvern ori o majoritate pentru anticipate”.
„Din punctul nostru de vedere, se va crea o majoritate pentru anticipate, nu credem că se va crea o majoritate pentru un guvern stabil”, a mai spus preşedintele PSD.
Liderul PSD a precizat că în Birourile reunite s-au depus deja solicitările pentru plafonarea preţurilor la energie şi gaze.
„Sperăm ca săptămâna aceasta sau cealaltă să meargă la promulgare”, a adăugat el.
Ciolacu a mai spus că românii trebuie să depăşească şi criza socială, pentru că această iarnă este una intre cele mai grele.