Ciolacu și guvernul tatuat – „nu se mărește TVA-ul” și răspunsul nostru: „am trăit bine, dar în altă viață”
Marcel Ciolacu, premierul României și maestrul declarațiilor care stârnesc râsete amare, și-a făcut tatuaj. Nu, nu e vorba de un simbol de luptător sau vreo imagine care inspiră încredere. Mesajul ales? „Nu se mărește TVA-ul”. Simplu, direct, ca o promisiune scrisă pe piele – probabil singurul loc unde ar putea să rămână. Totul, evident, pentru a stârni simpatie și a distrage atenția de la realitatea economică ce seamănă mai degrabă cu un episod din „Supraviețuitorul”.
Dar dacă Ciolacu poate să-și facă un tatuaj pentru a liniști masele, de ce n-am avea și noi, poporul, propriile tatuaje? Să fie un schimb de mesaje ironice, scrise cu ace, cerneală și furie.
Tatuați pe nervi – tatuajele poporului român
Și noi, poporul? Ei bine, am avea tatuaje care să spună tot ce ținem ascuns în spatele resemnării zilnice.
„Ciuie Molacu” – Scris pe antebraț, mare și clar, ca să știe toată lumea că nu uităm cum suntem fraieriți. Poate cu o mică floare de colț alături, simbolizând speranța noastră naivă că „de data asta va fi altfel”.
„Am trăit bine, dar în altă viață” – Pe spate, să fie mereu acoperit de hainele de muncă, dar suficient de aproape de inimă ca să ne aducem aminte de vremurile când aveam speranțe.
„Nu se mărește TVA-ul, dar tot nu ne ajung banii” – Simplu și adevărat. Pe gleznă, lângă un lanț imaginar care ne ține legați de salariul minim și ratele interminabile.
Tatuajele noilor miniștri și răspunsurile poporului
1. Cătălin Predoiu – ministrul afacerilor interne
- Tatuajul lui: „Nu arestăm nimic până nu sună telefonul de la mine” – scris sub forma unui pedometru care înregistrează „ minus zero kilometri” la reforme. Pe spate, un tricolor mic cu textul „Promisiuni sub acoperire”.
- Răspunsul poporului: „Poliția când ne bate/N-o face cu răutate!” – tatuat pe gât, ironizând intervențiile întârziate și ineficiența. Alternativ: „Cu voi e mai sigur… pentru infractori”.
2. Tánczos Barna – ministrul finanțelor
- Tatuajul lui: „Să ieșim cu bine pe minus!” – pe biceps, cu un grafic economic care se scufundă în abis. Pe antebraț, un simbol al TVA-ului redus doar „pe hârtie”.
- Răspunsul poporului: „Economii? Voi sau iarăși noi?” – scris pe cur, reflectând creșterea taxelor ascunsă în reforme. Alternativ: „Iar trebuie să vă salvăm, cretinilor?”.
3. Sebastian Burduja – ministrul energiei
- Tatuajul lui: „Facturi electrizante” – cu o priză care arde și un bec stins. Sub text, o centrală eoliană pe bălegar, care nu funcționează, dar pare scumpă.
- Răspunsul poporului: „Băieții deștepți costă scump” – pe antebraț, simbolizând criza energetică trăită la lumina lumânării. Sau, mai direct: „Statul exportă enegie, noi plătim”.
4. Natalia Intotero – ministrul culturii
- Tatuajul ei: „Valori eterne, buget efemer” – desenat sub forma unei cărți prăfuite cu o etichetă pe care scrie „Era bine pe vremea Ralucăi…’”. Bonus: un afiș de teatru cu subtitlul „Anulat din lipsă de chef”.
- Răspunsul poporului: „Cultură de atârnat la CV” – tatuat pe gleznă, ironizând promovările PSD la Cultură. Alternativ: „Mai bine Netflix”.
5. Marian Neacșu – vicepremier fără portofoliu
- Tatuajul lui: „Nu am portofoliu, dar vă fac la portofel” – scris cu un font elegant pe antebraț, alături de un buzunar gol care simbolizează bugetul țării. Pe piept, discret, fraza „Șef peste nimic, expert în tot” înconjurată de câteva bancnote de euro desenate artistic.
- Răspunsul poporului: „Să vice-muncim cu spor, pentru iubitul vice-conducător!” – tatuat pe ceafă, ca un omagiu ironic adus „importanței” funcției. Alternativ, un mic mesaj pe gleznă: „Portofelul meu, visul tău!”
6. Alexandru Rafila – ministrul sănătății
- Tatuajul lui: „Dumnezeu face și minuni de 100 de euro!” – cu o seringă pe care scrie „economie”. Sub text, un spital în ruină și un medic stresat, desenat artistic. Foarte artistic, ca să reiasă că e în concediu.
- Răspunsul poporului: „Mai bine mort pe trotuar, în fața spitalului” – tatuat pe frunte, simbolizând eșecul sistemului sanitar. Alternativ: „Consultații în 6 luni, dacă apuci”.
Încercăm să vedem partea amuzantă…
Pe pielea lor sunt promisiuni, dar pe pielea noastră sunt adevăratele cicatrici. Dacă acest guvern ar purta tatuajele poporului, probabil ar înțelege mai bine realitatea din teren. Dar până atunci, rămânem cu frustrările noastre și cu speranța că, poate, cerneala adevărului îi va ustura mai tare decât orice critică politică.
Schimb de tatuaje – cine râde la urne?
Ce-ar fi dacă Marcel Ciolacu și ceilalți membri ai guvernului ar purta tatuajele noastre? Să-și tatueze pe frunte „România lucrului prost făcut” sau pe braț „Poporul suferă, dar noi o luăm de la capăt”. Poate că, măcar așa, ar simți pe pielea lor presiunea pe care o trăim zi de zi.
Dar până când guvernul va fi tatuat cu adevărul, rămâne să-i „marcăm” noi la urne. La cum au pornit, s-ar putea să avem ocazia destul de curând. Pentru că, să fim sinceri, singura promisiune care nu se șterge niciodată în politica românească este aceea că poporul va fi mereu „decorat” cu note de plată mai mari decât merită.