Ciolacu simte un moment de bucurie, dar nu pentru mult timp. De ce va reveni rapid la „normalitate”

Publicat: 10 ian. 2025, 16:53, de Vera Popa, în POLITICĂ , ? cititori
Ciolacu simte un moment de bucurie, dar nu pentru mult timp. De ce va reveni rapid la „normalitate”
youtube

Premierul Marcel Ciolacu a mărturisit, vineri, că simte un moment de bucurie, care va dura, însă, foarte puțin. Bucuria premierului a fost prilejuită de intrarea oficială a României în Programul Visa Waiver, anunțul fiind făcut la Washington și sărbătorit de autoritățile române la București.

„Este unul dintre momentele de bucurie să fii prim-ministru. Bine, aceste momente vor dura foarte puţin, cred că două-trei ştiri pozitive pe care o să le vedem, şi pe urmă vom intra din nou într-o normalitate de a fi prim-ministru al României. Dar cu toată emoţia o să mă bucur alături de dumneavoastră de acest moment, cum spunea şi doamna ambasador, istoric. Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârşitul lunii martie. Este un moment istoric pe care îl aşteptăm, de fapt, cu toţii de peste 16 ani”, a declarat Ciolacu, la Palatul Victoria.

El consideră că „istoria parcă se desfășoară foarte rapid pentru România în această perioadă”.

„Au trecut doar 10 zile de când am fost admişi pe deplin în Spaţiul Schengen, iar astăzi am primit de la Departamentul de Stat şi Departamentul pentru Securitate Internă anunţul oficial al includerii ţării noastre în Programul Visa Waiver. Sunt două evenimente esenţiale care confirmă recunoaşterea României pe scena internaţională şi în relaţia sa cu partenerii strategici. Dincolo de faptul că românii nu vor mai pierde timp şi bani pentru a-şi lua vize pentru Statele Unite, decizia de azi are în primul rând o valoare simbolică, pentru că este un semn clar al încrederii Statelor Unite ale Americii în ţara noastră, în instituţiile noastre şi în cetăţenii noştri, dar este şi o recunoaştere a progresului pe care l-am făcut în ultimii ani, a reformelor pe care le-am implementat şi a apropierii noastre de standardele euroatlantice”, a arătat premierul.

Premierul susține că „mult prea mult timp am stat încremeniţi în lamentări”.

A da vina mereu pe alţii, a vorbi continuu despre nedreptăţi şi cetăţeni de mâna a doua nu produce nimic bun, în afară de frustrare. Acesta este un mod de lucru superficial, care s-a dovedit de-a lungul timpului falimentar în raport cu atingerea obiectivelor mari de ţară. Astăzi demonstrăm, fără îndoială, că atunci când avem un plan clar, oameni determinaţi să-l aplice şi parteneri de încredere, nu avem cum să nu reuşim. Acest lucru este şi în ceea ce priveşte obiectivele unui guvern, şi în ceea ce priveşte obiectivele unei coaliţii, şi poate fi aplicat şi în ziua de muncă a fiecăruia dintre noi, la locul de muncă, dar, mai ales, poate fi aplicat în politică”, a adăugat el.

Ciolacu le-a mulțumit în mod special cetăţenilor români care au răspuns apelurilor şi şi-au reînnoit vizele, contribuind astfel decisiv la diminuarea ratei de refuz.

„Îl văd în sală, la fel ca şi doamna ambasador, pe marele nostru Gheorghe Hagi, ambasadorul României, cu mandat câştigat prin propriul talent şi ambiţie. Îţi mulţumesc mult, Gică, pentru că te-ai alăturat campaniei de reînnoire a vizelor. Cred că Oscar Cordoba încă are coşmaruri cu tine de la golul memorabil din 1994, de la Campionatul Mondial din Statele Unite. Atunci a fost nevoie de viză. Acum trebuie doar să ne calificăm ca să putem să-i susţinem cu toţii, pe Ianis şi pe ceilalţi tricolori la mondialul de anul viitor.

Nu în ultimul rând, vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, doamnă ambasador Kathleen Kavalec, şi, prin dumneavoastră, personalului ambasadei pe care o conduceţi, pentru sprijinul oferit de-a lungul întregului proces. (…) România are în continuare ambiţii mari. A fost aderarea la Schengen, acum vizele pentru Statele Unite, urmează aderarea la OCDE. România gândeşte mare. Acesta este un semn de maturitate şi seriozitate. Tocmai proiectele mari au fost şi sunt cele care solidarizează acest popor. Este drumul de urmat şi vom face acest lucru indiferent câte dificultăţi vor apărea pe parcurs”, a mai spus prim-ministrul.