Ciolacu taie în carne vie: schimbă de urgență vicepreședinții ANAF și șeful Vămii
Premierul Marcel Ciolacu a luat decizia de a-i schimba din funcție pe vicepreședinții ANAF, dar și pe șeful Autorității Vamale, Ion Cupă. În schimb, președintele ANAF, Nicoleta Cîrciumaru, va rămâne în funcție.
Marcel Boloș a anunțat, ieri, demiteri la conducerea ANAF și schimbări iminente la Vămi. Premierul aplică astăzi, deja, aceste schimbări. Ministrul de Finanțe a dezvăluit planurile de restructurare pentru instituțiile financiare cheie. Având în vedere faptul că vorbim despre un preot misionar, se poate spune că urmează o veritabilă exorcizare!
„ANAF este cea mai importantă instituție a țării în momentul de față”a declarat – într-un interviu televizat – unul dintre cei mai mediatizați miniștri ai cabinetului Ciolacu. Marcel Boloș este actualul ministru al Finanțelor în Guvernul României, dar și preot misionar. A îmbrăcat veșmântul preoțesc la vârsta de 40 de ani și susține că „nu s-ar lăsa de Biserică” nici dacă cineva i-ar interzice acest lucru. Boloș a făcut anunțul că intenționează să demită vicepreședinții ANAF și să implementeze schimbări semnificative în conducerea Autorității Vamale, subliniind necesitatea unei conduceri eficiente pentru cele mai importante instituții ale statului român.
Boloș a subliniat că performanța este esențială pentru aceste instituții financiare, precizând că schimbările propuse sunt menite să aducă un nivel mai înalt de profesionalism și implicare în atingerea obiectivelor de investiții. Ministrul a evidențiat rezultatele pozitive obținute în luna decembrie de către ANAF, menționând că aceasta a realizat planul la venituri și a obținut 16 miliarde de lei din direcția Mari Contribuabili, depășind planificarea inițială.
Exorcizarea ANAF nu are în vedere șefa ANAF
În ceea ce privește viitoarele schimbări, Boloș a confirmat că vicepreședinții ANAF vor face parte din propunerea de revocare, iar pentru Autoritatea Română Vamală, ministrul a promis schimbări iminente menite să aducă profesionalism și eficiență. A evidențiat, de asemenea, importanța a două proiecte majore pentru țară: introducerea scannerelor și a sigiliului electronic al mărfurilor, alături de simplificarea procedurilor vamale.
În privința președintei ANAF, doamna Nicoleta-Mioara Cîrciumaru, Boloș a lăudat-o ca pe o profesionistă dedicată și onestă, menționând că aceasta va continua să își desfășoare activitatea. Cu toate acestea, ministrul a confirmat că vicepreședinții vor fi schimbați în încercarea de a revitaliza și îmbunătăți funcționarea acestor instituții cruciale pentru finanțele publice ale României.
Restructurarea la nivelul ANAF și a Autorității Vamale este parte a eforturilor ministrului Marcel Boloș de a ne convinge că merită să credem în onestitatea activității acestor instituții-cheie. Exorcizarea promisă e binevenită, în teorie, și în caz de reușită va ameliora eficiența și performanța în gestionarea resurselor financiare ale țării.