Ciolacu vrea creșterea pensiilor cu 15%, dar nu pentru toată lumea
Liderul PSD a declarat că a fost stabilit plafonul de creștere a punctului de pensie cu 15%, dar susține că nu este de acord ca majorarea să se aplice la absolut toți pensionarii.
”Avem punctul nostru de vedere în ceea ce priveşte mărirea pensiilor. În acest moment s-a hotărât, împreună cu ministrul de Finanţe, ca anvelopa de mărire a pensiilor să fie la 15 procente, dar asta nu înseamnă că noi vom accepta ca punctul de pensie să se mărească cu 15 procente, la fel la toată lumea”, a spus Ciolacu.
El a precizat că ”este total incorect, mai ales de perioada prin care trecem cu toţii”.
”Cred că nu ne-a fost suficientă pandemia, nu a fost suficientă criza din energie, nu a fost suficient războiul din Ucraina… Mai trebuia să venim şi după doi ani de guvernare de dreapta. Sunt principiile pe care nu le vom încălca. Vom încerca prin dialog, există acest dialog, cel puţin între mine şi prim-ministru”, a mai afirmat Ciolacu.
Preşedintele PSd s-a arătat ”ferm convins că vor găsi soluţiile astfel încât în funcţie de venituri să vină cu aceste măriri”.
”Asta nu înseamnă că vor fi măriri diferenţiate ale punctului de pensie. Nu a zis nimeni niciodată acest lucru. Dar în afară de tot pachetul social cu care am intrat la guvernare, de voucherele cu care am venit, anul viitor românii trebuie ajutaţi şi mai mult, să depăşim cu toţii această perioadă”, a completat Ciolacu.