15:09, 17.07.2024 • Bursa Zvonurilor
Cioloș a cerut, Drulă a executat: Costescu încă patru luni director la CFR Călători
Cei șapte membrii provizorii ai Consiliului de Administrație de la CFR Călători au hotărât astăzi să-i mai prelungească cu încă patru luni lui Dan Marian Costescu mandatul de director general la CFR Călători.
Prelungirea este oarecum surprinzătoare, mai ales că noul ministru USR al Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, nu-l mai dorea pe controversatul Costescu, promovat, susținut și garantat de PDL și Vasile Blaga, la conducerea acestei companii.
Potrivit informațiilor noastre, liderul PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloș a dorit ferm ca Dan Costescu să rămână la șefia CFR Călători, iar ministrul Cătălin Drulă s-a conformat solicitării fostului premier.