Cioloș pregătește ruperea USR
Până să-și dea în februarie 2022 Dacian Cioloș demisia din fruntea USR, un grup de 37 de senatori, deputați, europarlamentari și foști ministri ai Digitalizării și Sănătății – Ciprian Teleman, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, a semnat o scrisoare comună de susținere a acestuia. De fapt, acesta a fost semnalul că Cioloș pregătește ruperea USR și evenimentele din ultimele zile au confirmat acest lucru.
Potrivit informațiilor noastre, mai mulți lideri USR PLUS apropiați de Dacian Cioloș și fostul partid PLUS au avut o serie de discuții la finalul acestei săptămâni la Bruxelles despre viitoarele lor opțiuni politice.
Dar, încă neoficial, cei care s-au întâlnit cu Cioloș la Bruxelles au ajuns la concluzia că este timpul să se rupă de USR și să creeze un nou partid. Deocamdată nu este clar câți dintre parlamentarii și europarlamentarii originari din PLUS îl vor urma pe Dacian Cioloș într-un nou partid.
Nu trebuie omis faptul că la ora actuală sunt 20 de deputați și nouă senatori susținători ai lui Cioloș, cărora li se va alătura încă patru europarlamentari USR. Pe 7 februarie 2022, Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR, dar a rămas membru al USR, iar președinte interimar a devenit Cătălin Drulă. El și-a motivat demisia prin imposibilitatea de a colabora cu Biroul Național, unde majoritatea e deținută de echipa din vechiul USR.