PSD, PNL și UDMR nu au ajuns la un acord privind împărțirea funcțiilor de prefecți
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi seara, că în ceea ce priveşte împărţirea funcţiilor de prefect există două variante de lucru în coaliţia de guvernare, arătând că încă nu s-a ajuns la o concluzie.
„Am discutat o primă schemă, sunt două variante de lucru pe prefecţi, respectiv aici încă nu am ajuns la o concluzie, dacă vom merge pe ideea că, acolo unde există preşedinţi de consilii judeţene, celălalt partid să dea prefectul. Noi avem 17 preşedinţi de consilii judeţene, majoritatea grupaţi în Transilvania, Bucovina, Banat şi două judeţe pe Dunăre, plus Constanţa. Cei din PSD au 21 de prefecţi, restul fiind UDMR, aceştia sunt în Moldova şi sud, Valahia, Dobrogea, sudul Moldovei, Oltenia şi am discutat dacă vom merge pe cele două variante cu simulări, nu s-a ajuns la o concluzie„, a afirmat Rareş Bogdan, după şedinţa coaliţiei de guvernare.
El a arătat că discuţiile din coaliţie au vizat bugetul pe anul viitor.
„Dar foarte mult discuţii pe bani, pentru a vedea de unde vom obţine… Pe măsurile iniţiale erau 26 de miliarde necesar pentru anul viitor, pe cele acceptate sunt 13,4 miliarde, urmează ca Adrian Câciu să găsească formula pentru a acoperi aceşti bani. Iniţial, pe prima formulă cu creştere de 7% era undeva la 8 miliarde, deci trebuie găsită această diferenţă, dar se va găsi din încasări. Am discutat de radarul mărfurilor, de modalitatea în care la vamă vom reuşi să se fiscalizeze absolut tot la intrarea în ţară, am discutat despre partea de investiţii, prioritizarea pe investiţiile din infrastructură, am discutat despre cum reuşim faţă de cele 400 de milioane prinse în PNRR şi 250 de milioane pe POIM 1, POIM-ul vechi şi încă 250 pe POIM-ul nou, să creştem numărul reţelelor, finanţarea pe reţelele de gaz. (…) Am discutat de chestiuni care ţin de impozitare. Sigur, nu vom creşte niciun impozit, nu vom creşte nicio taxă, dar vom sta de vorbă inclusiv pe subiectul legat de IMM-uri„, a mai declarat Rareş Bogdan.
Liberalul a precizat că luni s-a discutat despre taxa de solidaritate.
„Ieri am discutat despre acest lucru, astăzi nu s-a mai discutat absolut nimic, urmează să discutăm… Probabil vom relua discuţiile. Noi avem un Birou Permanent Naţional convocat pentru a sta de vorbă cu colegii noştri pe modalitatea pe care să mergem în desemnarea prefecţilor. De asemenea, avem două organizaţii care din cauza plecărilor au rămas fără conducere şi avem conduceri interimare care trebuie trecute prin BPN şi vom discuta legat de abordările pe chestiunile importante pentru noi, legate de investiţii, ajutorul pentru HORECA, miliardul care trebuie să ajungă până la sfârşitul anului către societăţile din HORECA pe diferenţa de cifră de afaceri„, a mai spus liderul PNL.
Rareş Bogdan a fost întrebat dacă în discuţiile despre taxa de solidaritate se vor lua în calcul nemulţumirile companiilor.
„Nu s-a discutat astăzi absolut nimic. Noi nu luăm decizii fără să discutam cu actorii sociali, cu actorii economici, e absolut normal să stăm de vorbă cu camerele de comerţ, în primul rând, cu Camera de Comerţ a României, dar şi cu AmCham şi celelalte camere, cu asociaţiile, cu federaţiile din domeniu, pentru că eu cred şi cu toţii credem că şansa României este să avem un capital românesc extrem de puternic, care să fie sprijinit, ajutat mai ales în perioada aceasta„, a afirmat Rareş Bogdan.
O nouă şedinţă a coaliţiei ar urma să aibă loc miercuri.