Purtătorul de cuvânt al BOR: Patriarhul Kiril, „opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral”, și Putin, „omul antihristic”
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, face o aspră critică în pagina sa de Instagram la adresa a două personaje pe care nu le nominalizează, dar din fotografia care însoțește textul știm că este vorba de Patriarhul ortodox rus, Kiril, și președintele Vladimiri Putin.
„Datoria lucidității ne obligă să discernem inclusiv între un autentic și demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos și un opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral și creștin prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin și prin asocierea la cele mai hidoase lucruri pe care omul antihristic, care mimează credința în Dumnezeu și patriotismul, este capabil să le comită cu atrocitate:
Războiul cumplit și nejustificat împotriva altora, bulversarea vieții unui popor liber, îngrozirea, torturarea în varii feluri și uciderea în masă a unor oameni pe care Hristos ne-a poruncit blând să-i iubim ca pe noi înșine, nu să-i strivim sub cizma grea și invadatoare a morții.
Chiar când diavolul ne truchează în față realitatea, avem mereu datoria de a discerne și de a mărturisi adevărul”, a scris, duminică, Vasile Bănescu