Ciprian Ciucu: Nu îmi doresc refacerea USL
Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, a declarat că nu susţine formarea unei coaliţii de guvernare cu PSD şi că nu se aşteaptă ca o astfel de colaborare să fie stabilită de la nivel central şi pentru autorităţile locale, prezent la emisiunea „Drumurile Noastre” de la B1 TV.
Întrebat dacă va colabora cu preşedintele PSD Sector 6, Gabriel Mutu, în cazul în care liberalii şi social democraţii vor alcătui o coaliţie de guvernare, Ciprian Ciucu a precizat că nu doreşte să strice majoritatea formată în campania electorală.
„Eu, în acest moment, nu susţin formarea acestei alianţe (PNL-PSD). Sunt unul dintre cei mai vehemenţi membri ai Biroului Politic Naţional care a spus acest lucru. Deci nu îmi doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar. Dacă se reface, la nivel local e una, la nivel guvernamental e alta, pentru că nu o să îmi stric eu majorităţile pe care le-am gândit din campania electorală numai pentru că la nivel guvernamental se schimbă lucrurile. Cel puţin aşa văd eu. Adică, nu mă aştept la o decizie a Biroului Naţional în care spune că ne aliem cu PSD în toată ţara, în toate consiliile locale. Nu mă aştept la aşa ceva. Şi ca şi până acum, să se dea libertatea primarilor liberali să îşi facă alianţele politice cu cine consideră că trebuie să-şi facă acele alianţe politice„, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.
Pe de altă parte, întrebat dacă se vede viitor primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu a replicat: „Mă văd viitorul primar al Sectorului 6″.
Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni luni şi urmează să ia o decizie în privinţa negocierilor cu USR şi PSD, a anunţat, vineri, preşedintele partidului, Florin Cîţu.
El a calificat discuţia cu PSD drept una „bună”. Potrivit acestuia, la întâlnirea cu PSD s-a avansat varianta unui premier prin rotaţie, dar nu s-a discutat aproape deloc despre portofolii sau funcţia de prim-ministru.
Soluţia politică a unei guvernări care să includă şi PNL şi PSD este „singura” în acest moment de răscruce pentru România, a declarat, vineri, preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, care a subliniat că, în cazul în care „războiul” dintre cele două mari partide va continua, va crea o nouă criză politică şi va duce la declanşarea alegerilor anticipate.