Ciprian Șerban, noul președinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților: Putem contribui decisiv la dezvoltarea domeniului transporturilor și infrastructurii

Publicat: 23 dec. 2020, 13:28, de Ziarul Puterea, în POLITICĂ , ? cititori
Ciprian Șerban, noul președinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților: Putem contribui decisiv la dezvoltarea domeniului transporturilor și infrastructurii

Ciprian Șerban a fost ales, marți seara, președintele Comisiei de transporturi din Camera Deputaților și, din opoziție, se anunță a fi extrem de vocal în acest domeniu.

Deputatul PSD Neamț, proaspăt ales în noua funcție, este cel care conduce audierile din comisii a lui Cătălin Drulă (USR), candidatul la funcția de ministru din partea alianței PNL-USRPLUS-UDMR.

“Am început activitatea parlamentară în noul mandat, în forță. Au fost constituite comisiile permanente ale Camerei Deputaților și ne pregătim pentru primele decizii pe care le vom lua. Încrederea colegilor mei, care m-au votat în funcția de președinte al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură, mă onorează și le mulțumesc pentru această deschidere spre o colaborare constructivă în desfășurarea actului legislativ.

Este o responsabilitate pe care o voi aborda cu cea mai mare seriozitate, convins fiind că de aici, din Camera Deputaților, putem contribui decisiv la dezvoltarea domeniului transporturilor și infrastructurii, prezent în absolut toate aspectele vieții noastre.

România are nevoie de investiții majore în infrastructură, în modernizarea transporturilor feroviare, rutiere, fluviale, maritime şi aeriene. Efectele pandemiei se resimt puternic și în acest domeniu și este nevoie urgentă de politici care să asigure sistematizarea, organizarea, reglementarea, siguranța transporturilor și securitatea transportului public.

Voi face absolut tot ce ține de mine pentru a avea un dialog corect, bazat pe respect reciproc, prin care, împreună cu echipa #PSD și colegii de Comisie, să aducem plus valoare domeniului transporturi și infrastructură, prin politici coerente și predictibile și proiecte de atragere de investiții care să asigure dezvoltarea și modernizarea tuturor căilor de transport din România”, a scris Ciprian Șerban pe pagina sa de Facebook.