Cipul lui Neuralink, respins de creierul pacientului
Prima încercare a Neuralink de a implanta un cip în craniul unei ființe umane a eșuat în mod neașteptat, după ce dispozitivul a început să se desprindă de creierul pacientului, a dezvăluit compania.
Pacientul, Noland Arbaugh, a suferit o intervenție chirurgicală în februarie, când i s-a atașat un cip Neuralink la creier, dar funcționalitatea dispozitivului a început să scadă în decurs de o lună după implantare, relatează The Guardian.
Unele dintre firele dispozitivului, care conectează computerul în miniatură la creier, a început să se retragă. Neuralink nu a dezvăluit de ce dispozitivul s-a retras parțial din creierul lui Arbaugh, dar a declarat că inginerii săi au restabilit funcționalitatea, potrivit postării de blog.
Capacitățile scăzute nu păreau să-l afecteze pe Arbaugh și el putea încă să folosească implantul pentru a juca șah pe un computer folosindu-și gândurile, conform Wall Street Journal , care a transmis pentru prima dată știrea referitoare la acest cip.
După ce s-a observat desprinderea cipului, s-a luat în considerare și posibilitatea extragerii implantului, relatează aceeași publicație.
Implantul lui Arbaugh a început să întâmpine probleme la sfârșitul lunii februarie, potrivit postării pe blog a lui Neuralink, când un număr nedezvăluit de fire ale cipului „s-au retras din creier, ducând la o scădere netă a numărului de electrozi eficienți”. Acest lucru a scăzut numărul de biți pe secundă ai dispozitivului, ceea ce este în esență un indicator despre cât de bine și-ar putea îndeplini implantul sarcinile.
Neuralink, deținut de Elon Musk, evaluat la aproximativ 5 miliarde de dolari anul trecut, a promovat pe scară largă succesul primului său implant, poziționându-se ca lider mondial în tehnologia cipurilor pe creier.