Circul arestării directorului DRDP Craiova, Bogdan Bratu, se pare că ia sfârșit. Restricțiile și controlul judiciar au fost revocate de judecători
Potrivit acestei decizii, Bogdan Bratu își poate relua activitatea în cadrul DRDP Craiova. Pe perioada in care Bogdan Bratu s-a aflat sub control judiciar, acesta s-a autosuspendat din funcția de Director al Regionalei de la Craiova, pentru a nu împiedica actul de justiție.
În acest moment o altă persoană conduce temporar DRDP Craiova, dar rămâne de văzut ce decizie va lua conducerea centrala a CNAIR, acum când față de Bratu nu mai sunt impuse măsuri de control judiciar sau alte restricții.
Puterea.ro a scris mai multe articole în care a arătat caznele prin care a trecut Bratu, considerat cel mai performant director regional al CNAIR, din cauză că a deranjat interesele unor personaje locale, dar și de la București, susțin anumite surse.
Reamintim că la sfârșitul lunii aprilie a acestui an, Bogdan Bratu a fost ridicat de la Craiova de polițiști și târât până la București, unde procurorii au decis să îl rețină pentru 24 de ore, în baza unor suspiciuni că diplomele de studii prezentate la angajare nu ar fi reale. Aceiași procurori au cerut în fața instanței ca Bratu să fie arestat pentru alte 30 de zile.
Însă, la o săptămână după acel spectacol gratuit cu dube și cătușe, judecătorii de la București au respectat prezumția de nevinovăție și în contradicție cu cererea procurorilor au decis ca Bogdan Bratu să fie judecat sub control judiciar.
Putem spune că decizia de astăzi a instanței reprezintă un nou pas spre normalitate, mai ales că în ziua în care a fost arestat, avocata lui Bogdan Bratu a prezentat înscrisuri prin care încerca să demonstreze că studiile și diplomele directorului regional al DRDP Craiova sunt valabile.
Rămâne în continuare însă fără răspuns următoarea întrebare: Pe cine a deranjat atât de tare Bogdan Bratu pentru a provoca toată această etalare de forțe, atât în momentul arestării sale la Craiova, cât și în cele 24 de ore în care a fost anchetat de procurorii de la București?
Reamintim că în timp ce organele legii își manifestau cu îndârjire intransigența și forța față de Bogdan Bratu, alte personaje din conducerea CNAIR central sau a regionalelor erau tratate cu gentilețe fără să fie deranjate din funcțiile de conducere pe care le ocupă și acum, deși sunt cercetate pentru fapte mult mai grave, cum ar fi de exemplu delapidarea.