19:47, 09.12.2024 • Orașul meu
Circulaţia în Pasajul Unirii va fi oprită două nopţi
Circulaţia în Pasajul Unirii, pe sensul de mers dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Universitate, va fi oprită, în următoarele două nopţi, pentru conectarea scuarului care se amenajează pe mijlocul acestui bulevard la o sursă de electricitate, a anunţat Primăria Sectorului 4.
În noaptea de luni spre marţi şi în cea de marţi spre miercuri, în intervalul orar 23,30 – 5,30, constructorii vor conecta scuarul ce se amenajează pe mijlocul bulevardului Dimitrie Cantemir la o sursă de electricitate din interiorul pasajului, de unde, ulterior, vor fi alimentate sistemele electronice (camere video, panouri de informare, senzori etc) care vor fi montate pe porţile de avertizare şi de gabarit de la intrarea în tunelul rutier, precizează sursa citată.
Reprezentanţii autorităţii locale îi roagă pe conducătorii auto să respecte semnele de circulaţie, precum şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi la faţa locului.