După transvazarea gazului, autocisterna răsturnată va fi repusă pe roţi.
Cisternă cu 21 de tone de GPL, răsturnată la ieşirea din Huşi. Pompierii au intervenit de urgență
Un accident a avut loc în noaptea de joi spre vineri la ieşirea din municipiul Huşi, când o cisternă care transporta 21 de tone de GPL s-a răsturnat. Pompierii au intervenit de urgență cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD tip B2, pentru asigurarea măsurilor PSI.
„În accident a fost implicat un autovehicul de mare tonaj, în interior aflându-se doar şoferul. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsită o autocisternă răsturnată în afara carosabilului, conducătorul auto fiind evacuat. Autocisterna era încărcată cu circa 21 tone de GPL.” a informat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Ajunși la fața locului, pompierii militari au constatat că nu sunt scurgeri de GPL sau motorină. În urma accidentului, conducătorul auto a fost evaluat, a primit primul ajutor calificat în ambulanţa SMURD, însă a refuzat transportul la spital.
„Pompierii au asigurat zona. În cursul acestei zile va sosi o altă autocisternă pentru a putea fi transvazat gazul petrolier lichefiat”, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.