Cîţu, anunţ despre pensii: Se va merge pe o creştere a punctului de pensie, bineînţeles eşalonat
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, spune că procentul de creştere al pensiilor va fi stabilit de Guvern. Conform şefului de la Finanţe, indiferent de procentul stabilit, spune Cîţu, ”vom acomoda din buget”, mai ales că situaţia economică este ”peste aşteptări”.
”Eu am spus că Ministerul de Finanţe a venit cu o propunere, decizia este una politică. Decizia finală, cu cât vor creşte pensiile de la 1 septembrie, 14 la sută, dacă aceasta va fi decizia, o vom acomoda din acest buget şi vom merge mai departe. Toată situaţia economică este peste aşteptări. Aşa cum ne uitam în ianuarie, în martie, vedeam lucrurile negativ, economia a răspuns foarte bine, măsurile pe care le-am luat au avut impact pozitiv, vedem că sunt zone din economie unde se întoarce creşterea economică, vedem zone de consum, avem o creştere în continuare”.
Ministrul Finanţelor a adăugat că ”se va merge pe o creştere a punctului de pensie, eşalonat”. ”Se va merge pe o creştere a punctului de pensie, bineînţeles eşalonat. Aşa cum am spus, dublăm alocaţiile până în 2022, vom creşte pensiile cu procentul pe care ni-l cere legea, dar cu o altă eşalonare. Este o măsură pe care cei de la PSD deja o aprobaseră în guvern, doar că nu au venit să v-o spună. O vom prezenta în viitor”, a mai declarta ministrul