Cîțu cere demiterea directorului CFR: „Dacă ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”
Premierul Florin Cîțu îi cere ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă să îl demită pe directorul CFR SA, Ovidiu Vizante, spunând că „dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”.
„Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, este mesajul lui Florin Cîțu, care, practic, îi cere ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, să îl demită pe directorul CFR SA, Ovidiu Vizante.
Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a intervenit, joi dimineață, la Antena 3, și, întrebat de ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la trenul în care se aflau copii care se întorceau din tabără, de la Costinești, a spus că nu el trebuie întrebat despre acest lucru.
„De ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste linie (…) Încercați, totuși, să vorbiți cu responsabilii, cei care se ocupă de circulație. Cred că e impropriu să spuneți că au stat abandonați, încercați să găsiți transbordare pentru 1.000 de călători la 1 noaptea”, a spus Vizante.
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători”-S.A este în subordinea Ministerului Transporturilor, condus de Cătălin Drulă (USR PLUS).
Directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, a transmis, joi, explicații după ce a spus că nu el trebuie întrebat de soluții pentru călătorii blocați pe câmp, în două trenuri.
„A fost un moment de lipsă de concentrare pe fondul oboselii acumulate după o noapte petrecută la serviciu, sub nicio formă nu vreau să se înțeleagă că aș fi indiferent la disconfortul pasagerilor”, a explicat Vizante.