Cîțu, despre ratarea țintei de 5 milioane de vaccinări: „Era doar o estimare”
Intenția de a vaccina cinci milioane de români până pe 1 iunie, ratată cu aproape trei sferturi de milion, era doar o estimare, în momentul în care au fost avansate public cifrele, susține primul – ministru Florin Cîțu.
Acesta susține în continuare că ținta a fost, de fapt, atinsă, prin vaccinarea a peste 30% din populație în orașele mari.
Întrebat, luni seara, la Digi 24, despre ținta ratată de 5 milioane de vaccinați la 1 iunie, premierul Florin Cîțu a spus că aceasta era, de fapt, o estimare.
„Era o estimare, de fapt. Atunci am crezut noi că vom ajunge cu rezultatele numărul de pozitivări pe zi, persoane în ATI, decese etc, unde am ajuns, de fapt, acum două sau trei săptămâni. A fost totul mai repede decât ne-am așteptat noi și atunci am devansat totul. Campania de vaccinare rămâne în continuare un lucru important. Săptămâna trecută am lansat o campanie de videoclipuri.
Este important să ne vaccinăm pentru că doar așa reușim să menținem ceea ce am câștigat până acum. Ceea ce ne spun experții: am reușit să avem această scădere puternică de persoane care au test pozitiv pentru că în orașele mari am depășit cam 30 – 35%, procent pe care noi îl calculasem pentru toată România”, a spus Cîțu.
În prezent, obiectivul Guvernului Cîțu este ca nicio localitate din țară să nu mai ajungă din nou la 3 la mie, coeficient de infectare.
De la începutul campaniei de vaccinare până în 31 mai, în România au fost vaccinate 4.320.017 persoane, dintre care 3.553.506 cu ambele doze.