Cîțu, intrigat de faptul că ambulanțele ajung după opt ore la urgențe sau după cinci zile, la testarea Covid – 19
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/04/sursa-news.ro-ambulante.jpg)
Premierul Florin Cîțu s-a rătat intrigat vineri că în unele județe ambulanțele ajung la cazuri urgente după 5 sau 8 ore. El le-a cerut vineri reprezentanților din sistemul sanitar să remedieze aceste probleme.
De asemenea, premierul a spus că în unele județe ambulanța ajunge la solicitările de testare pentru Covid după cinci zile.
„Avem o situație care trebuie neapărat remediată. S-a ajuns în luna septembrie ca în anumite județe timpul de răspuns pentru urgențe majore să fie de 5 sau 8 ore, la Ambulanță, iar pentru solicitările de testare Covid sunt județe în care Ambulanța cu echipajul de testare se prezintă la solicitare și cu 5 zile întârziere”, a declarat Florin Cîțu.
Acesta a spus că „așa ceva este inadmisibil” și a cerut în cadrul videoconferinței cu reprezentanții Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) Ciolpani să remedieze rapid această situație.
„Asta arată că nu a fost pregătit valul patru, când în iunie timpul de răspuns era mult mai mic, chiar și pentru testare se ajungea imediat”, a adăugat Cîțu.