Cîțu: Nu voi înșela încrederea cu care am fost învestit
Premierul desemnat Florin Cîţu a declarat, miercuri, că nu va înşela încrederea cu care a fost învestit şi va face tot ce va putea pentru îndeplinirea obiectivelor: trecerea cu bine peste criza din sănătate şi repornirea economiei.
„Stimaţi colegi senatori şi deputaţi, colegi, membri ai Guvernului, dragi români, de astăzi România va avea prim ministru şi guvern cu puteri depline. Vreau să vă asigur de la început pe toţi că nu am să înşel încrederea cu care voi fi învestit de dumneavoastră, prin intermediul Parlamentului.
Eu, ca viitor prim ministru, şi tot Guvernul României ne vom face datoria faţă de toţi cetăţenii României, indiferent dacă ne-au au votat sau nu.
Atât eu, cât şi echipa mea vom face tot ce ne stă în putinţă pentru realizarea celor două obiective pe care le-am anunţat şi sunt sigur că toate partidele politice sunt de acord cu acestea: să trecem cât mai repede şi cât mai bine peste criza de sănătate, să punem economia pe picioare”, a spus Cîţu.
Florin Cîţu a precizat că programul de guvernare prevede susţinerea procesului investiţional, dar şi „un amplu proces de reformă structurală”, care să asigure consolidarea creşterii economice durabile. El a subliniat că toate obiectivele Guvernului vor avea „termene clare”, care trebuie respectate.
„De exemplu, îmi doresc să trecem cât mai rapid peste perioada de vaccinare şi să ieşim sănătoşi din ea. Cred cu tărie că cel mai important lucru în acest moment este sănătatea românilor. De astăzi, vă anunţ pe toţi, inclusiv pe membrii echipei mele, că voi monitoriza personal realizarea obiectivelor pe care ni le propunem. În ceea ce priveşte eficienţa, Guvernul pe care astăzi îl veţi învesti va fi un guvern de profesionişti, care va urmări eficienţa pentru fiecare proiect propus. Nu vom propune niciodată obiective care nu pot fi realizate la termen şi care nu sunt în folosul românilor. Ştiţi foarte bine că eu vin de la Ministerul Finanţelor, iar acolo aşa am făcut lucrurile. Adio proiecte propuse care nu au finanţare şi sunt prezentate doar ca declaraţii politice. Mai multă muncă şi mai puţine declaraţii”, a spus el.
Cîţu a oferit asigurări că nu va înşela încrederea cu care va fi învestit şi că Guvernul îşi va face datoria faţă de toţi cetăţenii României.
„Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru realizarea celor două obiective pe care le-am enunţat deja şi cu care sunt sigur că toate partidele politice sunt de acord. Să trecem cât mai repede şi cât mai bine peste criza din sănătate, să repunem economia pe picioare. Criza COVID-19 a evidenţiat necesitatea aplicării unui nou model de guvernare publică şi dezvoltare economică şi socială. În acest context, coaliţia de centru-dreapta propune un program de guvernare care îmbină măsurile de ieşire din criză cu politicile de dezvoltare pe termen lung, pentru a construi România normală, la care aspiră fiecare român”, a afirmat el.