Ciucă anunță că rotativa se va întâmpla, dar nu chiar pe 25 mai, că e sărbătoare
Premierul Ciucă a vrut să spulbere temerile celor care nu mai văd rotativa înfăptuită și spune că va avea loc. Dar nu fix pe 25 mai, că-i sărbătoare, ci un pic mai târziu.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri seară, la un post TV, că Guvernul are deja un an şi trei luni de guvernare, chiar dacă, la constituire, mulţi credeau că nu va rezista nici patru luni.
”Responsabil în aceste funcţii temporar este să demonstrăm că ne preocupă problemele românilor, că avem pe agenda de lucru zilnică a Guvernului subiecte de interes naţional. La început, când am preluat guvernarea, se spunea că o să reziste şi Guvernul ăsta 3-4 luni de zile. Iată suntem la un an şi 3 luni şi în continuare ne ţinem de angajament şi de acest lucru vorbesc şi în partid şi oriunde am ocazia, pentru că este foarte important”, a afirmat Nicolae Icucă.
Acesta a precizat că ”stabilitatea politică a fost cea care ne-a garantat credibilitatea în faţa investitorilor, în faţa partenerilor”.
”Este o chestiune de responsabilitate a noastră. Aici nu e vorba de Ciucă, de marcel Ciolacu, nu este vorba nici despre PSD, nici despre PNL, este vorba de Guvernul României. Nu putem să ne permitem să ne jucăm cu stabilitatea ţării”, a adăugat premierul.
Întrebat despre rotativa guvernamentală, Ciucă a afirmat: ”Oamenii ne întreabă şi, în acelaţi timp, ne spun rămâneţi în stabilitate, rămâneţi uniţi. S-au săturat de scandaluri şi incertitudine. Am avut un acord politic de care ne-am ţinut aşa cum ne-am angajat de la început cum la fel se va petrece şi în momentul în care urmează să se întâmple schimbarea”.
Premierul am afirmat că ”schimbarea se va produce”.
”Toată lumea vorbeste de 25 mai, iar 25 mai este ziua Înălţării şi Ziua Eroilor. Nu trebuie să rămânem ca o astfel de zi să fie acoperită de un eveniment politic. Şi atunci, aşa cum am primit mandatul de la domnul preşedinte, la momentul oportun voi depune mandatul şi voi proceda pe acordul pe care l-am avut pe rocada la guvernare”, a adăugat premierul.
Întrebat dacă PNL îl va vota pe Marcel Ciolacu premier, liderul PNL a afirmat: ”Toate deciziile le-am luat în partid. Atunci când am constituit coaliţia, am luat decizia în partid, decizia în partid este să continuăm coaliţia şi cu Marcel Ciolacu pe scaunul de premier. PNL va vota guvernul din care face parte. Nu este vorba nici de Ciucă, nici de Ciolacu, aici este vorba de ce facem pentru ţara noastră”.