Ciucă atrage atenţia asupra pericolului unor posibile interferenţe ale Rusiei în alegerile de la Bucureşti. Ce binom politic este vizat

Publicat: 02 nov. 2024, 16:43, de Vera Popa, în POLITICĂ , ? cititori
Ciucă atrage atenţia asupra pericolului unor posibile interferenţe ale Rusiei în alegerile de la Bucureşti. Ce binom politic este vizat

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a atras atenţia, la Sinaia, la prezentarea programului de guvernare al formaţiunii, asupra pericolului unor posibile interferenţe ale Rusiei în alegerile de la Bucureşti. El susține că binomul PSD – AUR poate schimba „cursul corect„, iar dovezi credibile există de mai mult timp. 

Nicolae Ciucă a atras atenţia asupra pericolului unor posibile interferenţe ale Rusiei în alegerile de la Bucureşti.

„Mizele sunt mari dar, în momentul în care PSD a decis să afecteze procesul democratic, mizele au crescut enorm. Miza a depăşit registrul firesc al programelor şi competiţiilor de idei şi proiecte. Miza e acum, din cauza binomului PSD-AUR, inclusiv prin decizia CCR, una care poate schimba cursul corect pe care ni l-am ales împreună. Dovezi credibile exista de mai mult timp. Vedeţi interferenţele Rusiei în referendumul Brexit din 2016, prin dezinformare, prin promisuni populiste. Acestea au dus la scoaterea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Observaţi tiparul? Acelaşi tipar s-a aplicat si la alegerile şi referendumul din Republica Moldova. (…)

Slavă Domnului romanii au capacitate formidabilă de a depista demagogii şi alarmiştii. Mulţumim lui Dumnezeu că românii, în covârşitoarea lor majoritate au sentimente profunde anti ruse dar, în acelaşi timp, pericolul există pentru că sunt folosite suficiente instrumente care pot modifica percepţia oamenilor şi influenţa decizia lor cum s-a ajuns aici? Prin lipsa de încredere, prin inabilitatea instituţiilor de a ţine pasul cu aşteptările cetăţenilor prin lipsa de respect pe care unii politicieni unii funcţionari o manifestă faţă de cetăţeni, din cauza unor probleme masive de încredere în instituţiile statului, în justiţie, în Legislativ, în Executiv. Şi aici există soluţii. (…) Trebuie să respectam relaţia stat – cetăţean pe coordonate liberale, pe pe eficienţă”, a declarat Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului. 

Ciucă atrage atenţia asupra pericolului unor posibile interferenţe ale Rusiei în alegerile de la Bucureşti. Care ar fi diferențele dintre PNL și alte partide

În discursul său, Nicolae Ciucă a adăugat că diferenţa dintre PNL şi alte partide, cu referire indirectă la PSD, este că face ceea ce spune, „fără tatuaje”.

„O parte din măsurile noastre de guvernare le regăsim în programul de guvernare al socialiştilor. Diferenţa este că noi ceea ce spunem şi facem, fără tatuaje, doar cu credinţă, cu bun simţ şi consecvenţă. Trebuie să gândim la miza acestor alegeri. Ştiu că există nemulţumiri pe bună dreptate în rândul oamenilor cu privire la puterea de cumpărare şi la inflaţie, la deficitul bugetar. Există voci care prevestesc anul viitor o situaţie economică dificilă, se vechiculează scenarii sumbre, cu creşteri de taxe, austeritate. Nu trebuie să se întâmple aceste lucruri. Avem şansa de a evita aceste scenarii”, a arătat Ciucă.

Liderul PNL susţine că, „dacă binomul PSD – AUR ajunge să pună mâna pe putere, adio cotă unică, adio banii din pilonul II de pensii, adio microîntreprinderi”.

„În timp ce unii cauta să vadă cum să instrumenteze şi să induca în eroare românii, astfel încât să ajunga în turul doi cu cine vor, pe noi ne-a preocupat realitatea, am venit cu soluţii concrete”, a adăugat Ciucă, în discursul susținut cu ocazia prezentării programului de guvernare al PNL, la Sinaia.