Ciucă: Criza energetică ne-a făcut mai solidari în găsirea de soluţii pentru energie în condiţii sustenabile
Criza energetică resimţită de întreaga Europă ne-a făcut şi mai solidari în eforturile noastre de a găsi soluţii şi de a ne asigura energia necesară atât pentru această iarnă, cât şi pentru generaţiile viitoare, în condiţii sustenabile şi respect faţă de mediu, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Premierul a transmis miercuri un mesaj online în cadrul Conferinţei Internaţionale a Gazului din România.
„Ceea ce am reuşit cu toţii la nivel european, în domeniul energiei, dar şi în toate celelalte sectoare reconfirmă puterea comunităţii celor 27 de ţări de a uni oameni, naţiuni şi generaţii de a trece cu bine crize fără precedent. Am regăsit, în dezbaterile la nivel european, preocuparea României de a proteja cetăţenii şi economia de creşterea preţurilor la energie şi gaze naturale. La nivel naţional, am prelungit măsurile de compensare şi plafonare a preţurilor la gaz până la 1 septembrie 2023, iar pentru mediul economic am eliminat plafonul de consum”, a declarat Ciucă.
Premierul a subliniat că ţara noastră continuă să se alăture deciziilor europene în eforturile de gestionare a consumului de energie, de descurajare a tendinţei de creştere nejustificată a preţurilor şi de diversificare a surselor de energie.
„Guvernul pe care îl conduc şi-a asumat ca obiectiv important obţinerea independenţei energetice şi transformarea României într-un factor de securitate energetică în regiune. Noua lege offshore şi încurajarea investiţiilor în acest sector fac posibilă exploatarea resurselor de gaze naturale din Marea Neagră şi, în următorii ani, a celor de mare adâncime din judeţul Buzău. 2022 este anul în care a început extracţia gazelor naturale în platoul continental al Mării Negre. Odată cu concretizarea acestor surse noi vom reuşi să asigurăm, din resurse interne, 90% din necesarul de consum. Acest lucru dovedeşte capacitatea României de a găsi noi soluţii într-o perioadă în care furnizarea de gaze naturale la nivel mondial este ameninţată de războiul din Ucraina”, a afirmat Ciucă.
El s-a referit şi la eforturile guvernamentale în ceea ce priveşte diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale şi asigurarea necesarului de consum cetăţenilor şi economiei.
„Am finalizat recent tronsonul de conductă Pojorâta-Vatra Dornei, proiect prin care am creat premisele interconectării sistemului de transport gaze naturale din partea de Nord-Vest a ţării cu cel din partea de Nord-Est. (…) Finalizarea gazoductului BRUA faza I, aproximativ 500 de kilometri de conductă (…) reprezintă o sursă importantă de energie pentru cetăţenii noştri şi pentru dezvoltarea economică. (…) Operaţionalizarea interconectorului Bulgaria-Grecia – ultima componentă a Coridorului Vertical – transformarea Coridorului Transbalcanic, care poate prelua gaze naturale din zona Mării Caspice şi Azerbaidjan, vor crea un plus de siguranţă pentru România şi întreaga regiune”, a spus Ciucă.
În context, el a punctat şi atenţia pe care Guvernul a acordat-o sprijinului pentru Republica Moldova, care se confruntă cu efecte acute ale crizei energetice.
„Operaţionalizarea gazoductului Oneşti-Gherăeşti-Leţcani-Ungheni-Chişinău este un sprijin consistent pentru că oferă posibilitatea Republicii Moldova să preia până la 2,2 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an”, a precizat Ciucă.
Premierul a evidenţiat şi faptul că Guvernul se concentrează şi asupra viziunii de dezvoltare pe termen lung a sistemului energetic naţional, în acord cu politicile europene.
„Procesul de tranziţie energetică trebuie să genereze un sistem energetic robust, modern, bazat pe extinderea şi implementarea rapidă a tuturor tehnologiilor disponibile şi inovatoare. (…) Majoritatea modelelor de bune practici arată că soluţia optimă pentru accelerarea procesului de eliminare a cărbunelui este utilizarea gazului natural, iar prin creşterea treptată a ponderii gazelor regenerabile se poate realiza neutralitatea climatică până în anul 2050. Mai mult, gazul natural este considerat atât o opţiune viabilă pentru a asigura tranziţia verde, cât şi, similar energiei nucleare, pe care o încurajăm, o resursă vitală pentru echilibrarea reţelei electrice. Pe măsură ce contribuţia energiei regenerabile va creşte în conformitate cu ţintele propuse prin pachetul legislativ Fit for 55, priorităţile Guvernului se concentrează asupra investiţiilor necesare pentru creşterea contribuţiei energiei regenerabile în mix-ul energetic”, a mai declarat Ciucă.