Ciucă: „Iohannis nu este Putin, iar eu nu sunt Medvedev. Singura mea teamă este de Dumnezeu și de a nu muri neîmpărtășit”
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri seara, că, dacă va fi președinte al României, nu îl va numi în funcția de premier pe Klaus Iohannis.
Întrebat la o dezbatere la Antena 3 dacă îl va numi premier pe Iohannis, respectiv dacă este dispus, în caz că este nevoie, să-i ridice acestuia imunitate pentru încuviințarea unei eventuale urmăriri penale, Ciucă a spus:
„Încercați din nou și este foarte bine că se întâmplă acest lucru, pentru că îmi oferiți ocazia să pot să-mi profilez tot ceea ce ține de caracterul meu, de personalitatea mea în acest demers. Președintele Iohannis nu este Putin și eu nu sunt Medvedev. Ca atare, președintele Iohannis nu va fi premierul României. Nu va fi prim-ministru. Iar tot ceea ce ține de mine, pornind ca președinte – orice cetățean trebuie să se supună prevederilor și legilor justiției”.
Ciucă a precizat că, indiferent în ce poziție se va afla, are o singură teamă – de Dumnezeu și să nu moară neîmpărtășit.
„Indiferent în ce poziție voi fi, că am avut o singură grijă în viața mea – să nu-mi fie teamă de nimic, să mă duc acasă să dorm liniștit alături de familie și să am o singura teamă: de Dumnezeu și de a nu muri neîmpărtășit. Nu am făcut niciun fel de altă chestiune. Se încearcă să se lipească totul de Ciucă, să se ducă în altă paradigmă. Românii nu vor crede.
El a semnat, în emisiune, un angajament în fața cetățenilor că orice cetățean, inclusiv președintele României, trebuie să se supună prevederilor Justiției.