Ciucă liniștește apele în PNL: „Se va respecta protocolul rotativei”
Ciuca s-a întâlnit cu liderii de filiale liberale la Vila Lac pentru a-i reasigura că nu se schimbă nimic la protocolul rotativei care va fi pus în aplicare din mai.
Liberalii s-au reunit la Vila Lac, duminică, de la ora 16.00, având pe agenda de discuţii priorităţile pentru sesiunea parlamentară care începe săptămâna viitoare şi pregătirea rocadei guvernamentale.
Potrivit unor surse politice, liderul PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis liberalilor că partidul stă mai bine în sondaje decât în momentul în care a preluat conducerea.
„PNL este azi peste procentele de la preluarea mandatului meu de preşedinte de partid. Asta pentru că PNL a asigurat stabilitatea ţării şi a făcut ce a spus ca face. Nu a provocat şi nu a răspuns provocărilor politice”, lea- transmis ciucă liberalilor.
De asemenea, premierul Nicilae Ciucă a afirmat că Guvernul a fost performant.
”Guvernul a fost performant. Cel mai bun procent de absorbţie, în context economic grav”, a mai declarat premierul.
Acesta le-a dat asigurări colegilor de partid că rocada se va aşa cum este stipulat ăn protocolul coaliţiei.
”Rotaţia se va face ca în protocol. Vă asigur”, a mai afirmat liderul PNL, potrivit surselor politice.
Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni, luni, începând cu ora 11.00, în sala grupului PNL de la Camera Deputatilor.
De la ora 18.00, preşedintele PNL, premierul Nicilae Ciucă va participa la şedinţa grupurilor reunite din Camera Deputaţilor şi Senat.
Şedinţa va avea loc în sala grupului PNL de la Camera Deputaţilor.
Sesiunea parlamentară începe la 1 februarie.