Ciucă solicită Comisiei de Etică a UNAp un verdict în privința propriei teze de doctorat. „Lucrarea a fost elaborată onest”
Primul ministru Nicolae Ciucă a cerut analizarea propriei teze de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp. Este vorba de instituția organizatoare de studii de doctorat în care s-a susținut lucrarea „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, în anul 2003.
Solicitarea premierului vine în contextul în care în spațiul public au apărut acuzații că ar exista anumite pasaje copiate.
Apărarea premierului
Într-un comunicat de presă transmis marți dimineață, Ciucă susține că alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat îndeosebi pe experiența personală acumulată în misiunile internaționale la care a participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie. Este vorba de misiunea ONU de menținere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) și misiunea de tip coaliție din Afganistan (2002).
„Așadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, experiența acumulată în misiunile reale și exercițiile la care am participat, aceasta constituindu-se, în mod evident, contribuția originala proprie unei teze de doctorat corect elaborata.
În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar și în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menționata cel puțin într-un loc sursa bibliografică.
Acuzațiile publice nu se pot susține științific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit și de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neapărat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate”, explică primul ministru.
În opinia sa, lucrarea a fost realizată conform cerințelor legale existente la acea vreme. Pentru a elucida orice semn de întrebare, a inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat.