CIUGUbani, o nouă monedă…
Ați auzit de noua monedă de pe la noi? Nu, nu, nu mă refer la criptomonede și alte minunății de astea. Ci la CIUGUbani.
(Deși, tot o monedă virtuală sunt și ei). Ce sunt aceștia? Ne lămurește Primăria Ciugud, comuna din România care nu doar că le dă clasă și celor din Occident la felul cum arată, însă e și implicată în tot felul de proiecte benefice pentru localitate și pentru oamenii ei: „Poate nu e chiar primul milion. De CIUGUbani. Însă, este o sumă impresionantă colectată de copii. În doar câteva luni, au strâns peste 50.000 de CIUGUbani, moneda virtuală a comunității noastre. Competiția a însemnat colectarea ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu prin intermediul lui #Verzulică, roboțelul reciclator, montat în curtea școlii.
Fiecare CIUGUban reprezintă un PET, o sticlă sau o doză de aluminiu, iar toate aceste ambalaje au ajuns la fabrici specializate de reciclare. În medie, fiecare copil a reciclat aproximativ 270 de ambalaje. Și, dacă vă întrebați de ce Ciugubanii sunt pe hârtie, vă spunem că, de fapt, acestea sunt doar tichetele care dovedesc colectarea monedelor. Pentru că regulamentul școlar interzice telefonul mobil la școală, copiii au primit un tichet la fiecare colectare.
Acum, CIUGUbanii stau cuminți într-un „portofel virtual” al școlii și sunt purtători de informații, care ne vor ajuta să înțelegem cât de bine se reciclează în comunitatea noastră și ce ar mai trebui să îmbunătățim. Vestea bună este că toți acești CIUGUbani au fost convertiți, cu ajutorul unor sponsori, în bani reali, pe care copiii și cadrele didactice îi vor folosi pentru a organiza activități școlare și extrașcolare. Am tras cu urechea și am auzi că se vorbește deja despre excursii, achiziționarea unor materiale didactice moderne sau alte proiecte inedite”.
Când se vrea, iată că se poate. Căci omul, din totdeauna, sfințește locul.