Clipe de coșmar pentru Victor Ponta în avion. Doi interlopi români au terorizat echipajul și pasagerii unui zbor Tarom
Clipe de coșmar pentru Victor Ponta, în timpul zborului către Spania. Fostul premier spune că a fost terorizat de doi interlopi români, ”tatuați ca în închisorile din America latină” în cursa Tarom către Madrid.
Ponta povestește că atât pasagerii, cât și membrii echipajului au asistat cu groază la scenele agresive ale indivizilor din avion.
”Azi am venit la Madrid cu o cursă Tarom – tot drumul, echipajul și pasagerii au fost terorizați de doi interlopi (tatuați ca în închisorile din America Latină, cu haine și genți fake de brand). Au înjurat, amenințat, țipat și agresat pe toată lumea.”, a povestit fostul premier, potrivit știripesurse.ro.
Victor Ponta susține că astfel de incidente au loc frecvent în cursele către Italia și Spania, atât la bordul aeronavelor low-cost WizzAir sau Ryanair, cât și Tarom.
”Nu este deloc o întâmplare – zbor foarte des cu Tarom, Wizz, Ryan și mereu pe cursele din România spre sau dinspre Italia și Spania asist la asemenea scene! Mor de nervi când văd ce pățesc bietele stewardese (le înțeleg că abia așteaptă o ocazie să plece la alte companii aeriene unde așa ceva nu e posibil)!”, a completat politicianul.
Victor Ponta, reacție dură în urma incidentului din avion: ”Doar în România ticăloșii și brutele au “drepturi” iar oamenii obișnuiți sunt obligați să îi îndure”
Victor Ponta subliniază importanța creării și în România a unei baze de date cu persoane care au astfel de comportamente la bordul aeronavelor, astfel încât, pe viitor, companiile aeriene să poată să le refuze accesul în avion.
”Zbor foarte des în diverse destinații și cu diverse naționalități – nu doar românii au asemenea “animale” sau mitocani; dar doar ai “noștri” nu au frică de nimic și au voie în continuare să se urce în avioane; doar în România ticăloșii și brutele au “drepturi” iar oamenii obișnuiți sunt obligați să îi îndure și să tacă din gură! Pentru că doar România nu este în stare să facă, așa cum există în Europa și alte țări civilizate, o bază de date cu acești “barbari” pe care să o acceseze toate companiile aeriene; iar acestea să aibă dreptul legal să nu îi primească în avion pe o perioadă lungă de timp – ca pe huliganii de la fotbal!“, notează Victor Ponta.
Citește și: Victor Ponta și procurorul Portocală: duelul se mută pe străzi
”După ce sancționezi 100 de animale, restul o să se abțină de frică!”
Victor Ponta face un apel la parlamentarii de Diaspora și le solicită crearea unui act normativ ”identic cu restul Europei”, care să interzică accesul unor astfel de persoane la bordul aeronavelor.
”Din păcate, acești interlopi abuzează personalul navigant și pasagerii și fac de rușine pe milioanele de români care călătoresc, muncesc și trăiesc în străinătate.
Avem parlamentari de Diaspora – oare de ce nu face nimeni un proiect de lege identic cu restul Europei? Avem europarlamentari care își rup hainele la televizor de iubire pentru Diaspora și imaginea României (poate la ei la business nu văd ce se întâmplă în spatele avionului) – oare de ce nu propun la Coaliție o ordonanță de urgență care să rezolve imediat și simplu problema?
Procesele penale sunt lungi și complicate; o decizie administrativă se aplică imediat și o să vedeți că o să fie ca la fotbal: după ce sancționezi 100 de animale, restul o să se abțină de frică! Poate reușim ceva acum, în 2024, când încă se mai doresc voturile “Diasporei”. Știți bine că după alegeri, cei votați nu mai dau doi bani pe alegători, nu?“,mai spune Victor Ponta.