Clotilde Armand: Depunem plângere împotriva Romprest și reziliem contractul
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, transmite că va depune la parchet plângeri penale împotriva societăţii Romprest, că va înainta către Ministerul Mediului o plângere pentru ridicarea licenţei, precum şi faptul că a început procedurile de reziliere a contractului de salubrizare cu firma respectivă.
Într-o postare pe Facebook, Clotilde Armand acuză operatorul de servicii de salubrizare că aruncă gunoi pe străzile curăţate de altă firmă.
„Hai să vă explic cum lucrează Mafia în ajunul Crăciunului. Operatorul de servicii de salubrizare a început din nou şantajul şi de aseară nu mai ridică gunoiul stradal necontrolat. A văzut că nu le merge cu facturi ilegale date spre plată către primărie şi a decis din nou să lase gunoiul pe stradă. Eu n-am stat să mă milogesc de acest operator să-şi respecte contractul şi am început o acţiune de ridicare a gunoiului stradal cu o altă firmă de salubrizare. Şi ce credeţi? Firma respectivă ridică gunoiul iar operatorul de servicii de salubrizare care nu-şi respectă contractul aruncă în urma lor alt gunoi. Cu alte cuvinte: acolo unde noi strângem vin alţii şi aruncă în urma noastră gunoiul. Au început să ameninţe şi muncitorii”, a scris edilul, joi, pe Facebook.
Clotilde Armand a menţionat că nu este „deloc impresionată de aceste practici” şi că va depune la parchet plângeri penale împotriva prestatorului de servicii de salubrizare.
„Apoi, voi înainta către Ministerul Mediului o plângere de ridicare a licenţei pentru prestatorul şantajist. De asemenea, am început procedurile de reziliere a contractului de salubrizare cu acesta. Dacă Mafia gunoaielor a ales să ne distrugă acest Crăciun, eu le transmit că au ales foarte prost”, a scris primarul Sectorului 1.
Pe 27 noiembrie, Romprest anunţa că din iulie asigură „exclusiv din surse proprii sau atrase, cu angajarea de cheltuieli suplimentare”, serviciul de salubrizare în folosul cetăţenilor din Sectorul 1, iar conducerea companiei a decis să limiteze temporar şi gradual activităţile. Romprest sublinia că acea limitare temporară de activitate nu va afecta colectarea deşeurilor menajere de la populaţie şi de la agenţii economici.
Clotilde Armand declara pe 10 decembrie că a solicitat Romprest refacturarea serviciilor prestate „pentru a intra în legalitate”. Armand explica faptul că nu poate plăti nişte servicii prestate „doar pe hârtie”, susţinând că facturile transmise de Romprest şi neachitate de autoritatea locală se ridicau la 94 de milioane de lei.
Pe 17 decembrie, Compania Romprest informa că organizează o acţiune de colectare a depozitelor de deşeuri necontrolate de pe domeniul public în Sectorul 1 al Capitalei, după ce a fost înregistrată o plată parţială pentru facturile restante depăşite de scadenţă, reprezentând doar 7% din totalul debitului restant.