Cluj: Trasee montane omologate în zona Mărişel
Consiliul Judeţean Cluj a anunțat la începutul acestei săptămâni trasarea primelor două trasee montane în zona Mărişel, din ce în ce mai căutată de turişti.
De asemenea, instituţia anunţă amplasarea de noi panouri informative la Lacul Tarniţa.
”În contextul în care zona Mărişel a devenit, în ultima perioadă, una dintre preferatele turiştilor, Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Mărişel, au amenajat primele două trasee montane din acest areal”, a transmis, luni,Consiliul Judeţean Cluj.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a transmis că zona montană a Clujului oferă peisaje spectaculoase, extrem de apreciate de iubitorii de natură.
”Ne dorim ca aceasta să fie valorificată la potenţialul său maxim, motiv pentru care ne preocupăm permanent de amenajarea şi întreţinerea traseelor turistice, astfel încât parcurgerea lor să se realizeze în condiţii de maximă siguranţă”, a transmis Alin Tişe.
Primul traseu, un circuit marcat cu punct galben, porneşte din zona bisericii şi coboară pe o cărare ce bucură turiştii cu peisaje pitoreşti şi puncte de belvedere spectaculoase asupra Văii Leşului şi ajunge, prin pădure, până în zona Trei Pâraie, o confluenţă unde au fost amenajate trei mori de apă şi locuri de popas.
Al doilea traseu, unul dus-întors, marcat cu punct roşu dublu, este unul spectaculos şi urmează defileul Someşului Cald, de la Ruseşti (cătun în amonte de coada lacului Tarniţa) până la fosta moară din defileu, în zona numită Dâlboacă. Pe acest traseu, unde apele Someşului Cald au săpat marmite şi se prăvălesc tumultos în câteva şiruri de cascade, Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo a amenajat cărarea cu cabluri metalice, pentru a reduce orice risc de alunecare.
”De altfel, ambele trasee din Mărişel sunt uşor de parcurs şi necesită doar echipamentul minim recomandat în orice drumeţie montană: bocanci, haine de ploaie, haine mai groase, telefon încărcat şi o folie de supravieţuire. Traseele au primit omologarea din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului”, au mai trasmis oficialii CJ Cluj.
Instituţia anunţă că, venind în sprijinul turiştilor din zona Lacului Tarniţa, unde noile trasee montane au devenit în ultimii doi ani cele mai vizitate din judeţ, Salvamontul a montat câteva panouri cu harta tuturor traseelor, cu informaţiile legate de acestea, dar şi cu recomandările pentru parcurgea lor în siguranţă.
Amenajarea traseelor a fost finanţată din bugetul Consiliului Judeţean Cluj.
În acest an, cu sprijinul Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo, Consiliul Judeţean Cluj a obţinut omologarea a 23 de trasee turistice din judeţ.