CMR cere precizarea sursei de finanţare a serviciilor medicale până la finalul anului
Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită soluționarea de urgență a problemelor generate de condițiile prevăzute în contractele de prestări servicii medicale, în contextul în care sursa de finanțare pentru trimestrul IV al acestui an nu este precizată.
Potrivit comunicatului CMR, Hotărârea de Guvern 687/2024 a generat ambiguități privind perioada prelungirii contractelor și valoarea garantată a punctelor per capita și pe serviciu medical, pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2024.
Din păcate, aceste ”ambiguități” afectează predictibilitatea și stabilitatea financiară a furnizorilor și, implicit, capacitatea acestora de a oferi servicii medicale populației.
De altfel, în acest context, cel puțin trei case de asigurări de sănătate județene – Arad, Brașov și Iași – au redactat actele adiționale exclusiv pentru trimestrul III (1.07.2024 – 30.09.2024), perioadă cu alocare bugetară asigurată, conform prevederilor legale.
Solicitările CMRCMR
Colegiul Medicilor din România solicită fie prelungirea contractelor de prestări servicii doar pentru perioada 1 iulie 2024 – 30 septembrie 2024, fie specificarea clară a valorilor garantate a punctelor per capita și pe serviciu medical, pentru trimestrul IV, care nu pot fi mai mici decât cele înscrise pentru trimestrul III, în conformitate cu negocierile purtate între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Colegiul Medicilor din România. Acestea sunt singurele opțiuni care permit redactarea actelor adiționale cu respectarea cadrului legal, prevenind astfel eventuale litigii, consideră CMR.
De asemenea, CMR subliniază că situația este ”critică” și trebuie acționat ”de urgență”, ”rapid și competent”, prin implicarea Guvernului României.