12:34, 28.11.2024 • Justitie
CNAIR a desemnat câștigătorul pentru proiectarea drumului expres Craiova – Târgu Jiu
CNAIR a anunțat câștigătorul licitației pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic de execuție necesare construcției drumului expres Craiova – Târgu Jiu.
Rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Craiova – Târgu Jiu” a fost stabilit ieri, iar ofertantul desemnat câștigător este Asocierea SC Egis Romania SA și SC Search Corporaton SRL.
Prețul cu care au câștigat proiectul este de 20,25 milioane lei, fără TVA, iar durata de execuție este de 24 luni de la data de începere a contractului.
„Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, transmite CNAIR.
14:31, 27.11.2024 • Energie