CNAIR a semnat contractul pentru completarea studiilor necesare construcției autostrăzii Brașov – Făgăraș
Compania Naţionale de Administrare a Infrastructurii a semnat contractul pentru completarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic necesare construcţiei autostrăzii Braşov – Făgăraş, valoarea acestuia fiind de 18,17 milioane de lei, a anunţat compania.
„Luni, 23 august 2021, CNAIR a semnat contractul pentru „Completare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic pentru „Autostrada Braşov – Făgăraş”, cu ofertantul declarat câştigător Asocierea Search Corporation S.R.L. – Protelco S.A. – Like Consulting S.R.L. – Mega Muhendislik Musavirlik A.S. (Mega Engineering Consulting INC.)”, se spune în comunicat.
Valoarea contractului este de 18,17 milioane de lei fără TVA, iar finanţarea se va face din Fonduri Europene Nerambursabile.
„În această dimineață am luat parte la semnarea contractului dintre Compania de drumuri și proiectantul care va realiza completarea studiului de fezabilitate și proiectul tehnic de detaliu. Acest segment al autostrăzii A3 Transilvania, lung de 48 de km, a fost scos la licitație în această primăvară, după un deceniu în care a zăcut uitat. Este primul contract semnat pe noul caiet de sarcini care are prevederi mult mai echilibrate. Traseul începe cu un nod rutier care face legătura la Codlea cu autostrada Ploiești-Brașov și se încheie în apropiere de Făgăraș, printr-un nod de mare viteză care face conexiunea cu autostrada Sibiu-Făgăraș. În plus, în zona municipiului Brașov, proiectantul va asigura legătura cu autostrada Brașov-Bacău”, a scris ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe Facebook.
Coridorul IV paneuropean
Contractul de servicii este structurat astfel: Etapa I va dura 25 luni şi va cuprinde studiu de fezabilitate: 22 luni, proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (P.A.C.) şi Asistenţă Tehnică acordată Beneficiarului pentru susţinerea Aplicaţiei de Finanţare: 3 luni.
Etapa a II-a va dura 6 luni şi cuprinde: Proiect Tehnic (P.T.): 3 luni; Asistenţă Tehnică acordată Beneficiarului pentru procedura de atribuire a execuţiei lucrărilor: 2 luni; Raport Financiar final: 1 lună.
Etapa a III a va dura 36 luni. Aceasta cuprinde asistenţă Tehnică acordată Beneficiarului pe durata execuţiei lucrărilor, cu condiţia demarării lucrărilor nu mai târziu de 3 ani de la aprobarea Proiectului Tehnic.
„Acest sector de autostradă, împreună cu sectorul Sibiu – Făgăraş ce urmează a fi promovat la licitaţie pentru Proiectare şi Execuţie de Lucrări, va asigura conexiunea Autostrăzilor Ploieşti – Braşov şi Braşov – Bacău cu autostrada A1, respectiv coridorul IV paneuropean. Asistenţa tehnică a fost şi ea cuprinsă în contract. Noi, CNAIR, am luat deja legătura cu autorităţile publice locale pentru a ne confirma amplasamentul şi investiţiile din zonă pentru a le pune la dispoziţia Prestatorului. De asemenea, vom pune la dispoziţie toate informaţiile pe care le deţinem în acest moment, oferindu-le o documentaţie solidă„, a declarat Mariana Ioniţă, director general CNAIR.