CNAIR scoate la concurs opt posturi de inginer în cadrul Direcției Tehnice/ Care sunt condițiile de participare

Publicat: 21 iul. 2020, 11:11, de Mihaela Ionescu, în ACTUALITATE , ? cititori
CNAIR scoate la concurs opt posturi de inginer în cadrul Direcției Tehnice/ Care sunt condițiile de participare

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) scoate la concurs 8 posturi de inginer în cadrul Direcției Tehnice, aceasta fiind o primă etapă din planul conducerii companiei de a atrage specialiști care să ajute la implementarea proiectelor din prezent.

Directorul general al CNAIR, Mariana Ioniță, precizează că sunt acceptați atât tineri care să se formeze în cadrul companiei, cât și oameni cu experiență îndelungată în domeniul marilor proiecte de infrastructură.

“Începem acțiunea de angajare de personal de specialitate, cu alte cuvinte întregim echipa CNAIR cu specialist pe domeniile inginerie căi ferate-drumuri și poduri, economiști, juriști. Viitorii noștri colegi vor lucra în echipele noastre în departamentele tehnice, în echipele de implementare a proiectelor, în zona juridică și în zona de control. Ne-ar face o mare bucurie ca în echipa noastră să vină tineri care să se formeze aici, la noi, dar și oameni cu experiență îndelungată în domeniul marilor proiecte de infrastructură și nu numai, care să ne ajute în activitatea noastră de formare a tinerilor. În prezent, pe site-ul nostru sunt publicate primele posturi scoase la concurs. Acolo se regăsesc toate detaliile pentru organizarea concursului și, periodic, vom reveni cu publicarea posturilor suplimentare scose la concurs”, a declarat Mariana Ioniță, director general CNAIR.

Cele opt posturi scoase la concurs

Serviciul Promovare SF/PT Autostrăzi si DN/ Departamentul Inginerie și Analiză Documentații
• 1 post inginer
Serviciul Analiză Tehnică/ Doumentații Autostrăzi și Drumuri Naționale/ Departamentul Inginerie și Analiză Documentații
• 1 post inginer
Biroul Reglementări Tehnice Implementare Directive Europene
• 2 posturi inginer
Unitate Implementare Proiecte 1 (UIP 1) – Implementare SF/PT
• 2 posturi inginer
Biroul Inginerie Geotehnică
• 2 posturi inginer

Pentru pozițiile menționate, contractele individuale de muncă sunt pe perioadă nedeterminată.

Anunțurile privind posturile scoase la concurs sunt publicate la adresa http://www.cnadnr.ro/ro/cariera/concursuri

Condițiile de participare, tematica și bibliografia se pot obține de la Departamentul Resurse Umane și Pregătire Personal, la telefon 021.264.33.71 și la adresa de e-mail [email protected].