CNAIR se pregăteşte să semneze cu Asocierea Webuild-Tancrad contractul pentru secţiunea 3 a autostrăzii Sibiu-Piteşti
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat, luni, procedurile administrative necesare semnării contractului pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 3 a autostrăzii Sibiu – Piteşti (Cornetu – Tigveni).
Potrivit unui comunicat al companiei de drumuri, procedura pentru semnarea acestui contract cu câştigătorul desemnat iniţial de CNAIR este posibilă după respingerea de către CNSC a unei contestaţii privind rezultatul procedurii de achiziţie publică.
Pe 12 mai 2022, CNAIR a desemnat câştigător al acestui contract tot Asocierea Webuild SPA – Tancrad SRL, cu preţul de 5,323 miliarde de lei, fără TVA.
Construcţia secţiunii 3 a autostrăzii Sibiu-Piteşti (37,4 km) va dura 57 de luni şi va fi finanţată din fonduri europene nerambursabile. Contractul pentru cea mai complexă secţiune a autostrăzii Sibiu-Piteşti are o perioadă de proiectare de 12 luni şi o perioadă de execuţie de 45 de luni.
Principalele lucrări pe această secţiune sunt: 95 de poduri şi pasaje, un tunel cu două galerii independente, în lungime de 1,7 km/galerie, nod rutier Cornetu şi nod rutier Văleni, ecoduct în zona localităţii Călineşti.
Secţiunea 3 (Cornetu-Tigveni) şi secţiunea 2 (Boiţa-Cornetu) au o lungime totală de 68,73 km şi formează tronsonul montan al autostrăzii Sibiu – Piteşti care va traversa efectiv Carpaţii, precizează CNAIR.