CNAIR: Toate regionalele sunt mobilizate să intervină acolo unde vor fi probleme cu zăpada
Toate direcţiile regionale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) sunt mobilizate să intervină acolo unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, pe fondul noilor alerte meteorologice de ninsori emise, duminică, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), informează CNAIR.
„Facem apel la conducătorii auto care se deplasează în această perioadă, în special în zonele montane, să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate. Recomandăm limitarea circulaţiei autovehiculelor cu masa maximă total autorizată mai mare de 7,5 t, pentru evitarea producerii de blocaje în trafic din cauza fenomenelor meteorologice. Precizăm că toate direcţiile regionale ale CNAIR sunt mobilizate şi vor interveni unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, precizează sursa citată.
ANM a emis, duminică, o avertizare Cod galben de ninsori abundente, valabilă până luni după-amiaza, în 20 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti, precum şi o informare de precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ, şi polei, ce vizează cea mai mare parte a ţării, până miercuri dimineaţa.
Avertizarea Cod galben este valabilă în judeţele Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea, respectiv în Municipiul Bucureşti.