CNAIR va plăti peste un miliard de lei pentru nici 14 kilometri de autostradă, de la Pietroasele la Buzău
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a desemnat compania care a câștigat constractul pentru construcția lotului 3 al autostrăzii Ploieşti – Buzău.
Asocierea formată din Drum Asfalt SRL, Ilgaz Insaat Ticaret AS, OPR Asfalt SRL Obras Publicas Y Ragadios SA şi Trameco a câştigat contractul pentru realizarea lotului 3 al autostrăzii Ploieşti-Buzău, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Este vorba despre tronsonul Pietroasele – Municipiul Buzău, km 49+350 – km 63+250.
Valoarea contractului este 947,7 milioane de lei fără TVA.
Este vorba despre tronsonul Pietroasele – Municipiul Buzău, km 49+350 – km 63+250. Lungimea acestui tronson de autostradă este de 13,9 km, si include construcţia a 8 poduri şi a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.260 m.
Durata de execuţie a contractului este de 20 de luni.
Perioada de garanţie a lucrărilor ofertată conform factorului de evaluare este de 10 ani.
Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii, respectiv după soluţionarea contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.