CNAS a trecut la controale în cabinetele medicilor de familie. Medicii ies la proteste
Casa Națională de Asigurări de Sănătate efectuează controale în cabinetele medicilor de familie, considerate o încercare de intimidare a medicilor, iar aceștia au ieșit la proteste.
Este verificat numărul consultațiilor și al serviciilor efectuate în cabinetele medicilor de familie, CNSAS considerând că unele facturi sunt exagerat de mari.
Controalele CNAS vizează și dacă medicii sunt prezenți în cabinete.
În legătură cu aceste facturi, dr. Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie București, a precizat că acestea reflectă activitatea medicului de familie în cabinet.
”Ele sunt întocmite prin respectarea unui punctaj prin care medicii de familie sunt plătiți de CNAS prin contract și se utilizează pentru întreținerea cabinetului. Nu este vorba despre banii medicului. Ci despre plata angajaților, plata utilităților, plata sediilor, deoarece majoritatea acestora sunt în redevență sau chirie, precum și plățile legate de cabinet. Practic, după toate aceste plăți, achitarea taxelor și impozitelor, rămân veniturile medicului de familie, mult sub cele care ar trebui să fie normale pentru această categorie profesională.
De exemplu, o consultație este rambursată de CNAS cu aproximativ 40 de lei brut, asta înseamnă că nouă ne rămân cam 25 de lei aproximativ. Acestea sunt facturile uriașe de care vorbește CNAS”.
Dr. Alexiu consideră că prin aceste controale se încearcă ”intimidarea medicilor de familie”.
CNAS a demarat aceste controale imediat după ce a anunțat scăderea valorii punctului pentru serviciile medicale acordate de medicii de familie, inclusiv de medicii din ambulatoriu.
Săcăderea veniturilor
Patronatul Medicilor de Familie din Timiș au anunțat pichetarea sediului Casei județene de asigurări de sănătate din cauza modificări contractului cadru care intră în vigoare de la 1 februarie.
De altfel, medicii de familie din mai multe județe se pregătesc pentru a se alătura acestui demers.
Potrivit medicilor de familie, cu aceste modificări, cu creșterile de prețuri și de fiscalitate, veniturile acestora ar putea scădea cu 40 până la 50%.