CNAS pune în pericol persoanele cu diabet, prin reducerea sumelor alocate pentru procedurile medicale
Peste un milion de persoane cu diabet din țara noastră ar putea suferi complicații majore prin reducerea valorii punctului decontat de CNAS pentru pacienții diabetici de la 4,5 lei la 3,3 lei.
Suma care ar urma să revină, de la 1 februarie, fiecărui pacient diabetic este insuficientă, neacoperind nici măcar costurile legate de serviciile medicale minime acestei afecțiuni, spun medicii specialiști.
”…valoarea punctului propusă începând cu luna februarie 2023 nu ese fezabilă, sumele rezultate în urma cumulării punctelor pentru serviciile medicale oferite în ambulatoriu (incluzând aici consultația medicală și eventualele proceduri diagnostice sau terapeutice conexe) neacoperind nici măcar costurile asociate oferirii de servicii medicale minimale aferente acestei afecțiuni”, transmite prof.univ.dr. Bogdan Timar, președintele Centrului de Strategii pentru Politice Publice de Sănătate în Diabet.
Potrivit noilor norme, valoarea punctului decontat de CNAS pentru pacienții diabetici ar urma să scadă de 4,5 lei la 3,3 lei.
În eventualitatea aplicării noilor norme, se va restrânge accesul pacienților cu diabet zaharat la îngrijiri medicale, ceea ce duce la degradarea stării lor de sănătate.
Prof.univ.dr. Bogdan Timar subliniază că sincopele în îngrijirea medicală ”riscă să prejudicieze iremediabil starea de sănătate a peste un milion de persoane cu diabet din țara noastră, consecințele având potențialul de a se manifesta ani sau zeci de ani…”.