CNCAV: Instrucțiune referitoare la prioritizarea vaccinării pacienților
Pacienții cu transplant sau aflați pe lista de așteptare pentru transplant au prioritate la vaccinare.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că a emis o instrucțiune referitoare la prioritizarea vaccinării acestor pacienți, inclusiv a însoțitorilor/persoanelor care au aceeași adresă.
„Pentru vaccinarea acestei categorii de bolnavi cronici împotriva COVID-19 se va utiliza produsul a cărui schemă de vaccinare se realizează în cel mai scurt interval de timp între doza 1 și doza 2”, transmite CNCAV.
Astfel, vaccinarea se poate face după un consult medical prealabil: înainte de transplant, în cazul pacienților aflați pe lista de așteptare pentru transplant sau la șase luni după transplant.
Persoanele vor prezenta documentul de identitate valid
“Pacienții care sunt transplantați sau se află pe lista de așteptare pentru transplant pot declara pe proprie răspundere și datele persoanelor care locuiesc la același domiciliu, respectiv însoțitorii acestora, pentru a fi incluși pe lista celor care solicită vaccinarea, după caz”, mai transmit autoritățile.
În centrul de vaccinare, la efectuarea triajului medical, conform procedurilor, persoanele vor prezenta documentul de identitate valid, care să ateste că domiciliază la aceeași adresă cu pacientul transplantat sau care se află pe lista de așteptare.