Coaliţia se reuneşte în şedinţă. Se pun la punct strategiile pentru campania electorală
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-02-at-11.05.17.jpeg)
Liderii coaliției de guvernare discută astăzi despre organizarea campaniei prezidențiale, în cadrul unei şedinţe la care participă şi candidatul Crin Antonescu.
Antonescu, turneu electoral alături de liderii Coaliţiei
Coaliţia de guvernare PSD-PNL-UDMR şi minorităţile naţionale se reuneşte, luni, de la ora 15.00, la discuţii participând şi candidatul coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu.
Potrivit unor surse politice, citate de news.ro, coaliţia discută desre organizarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, care demarează pe 4 aprilie. La discuţiile din coaliţie va participa şi candidatul alianţei România, Înainte!, Crin Antonescu.
Acesta a făcut în precampanie un turneu electoral în majoritatea judeţelor, unde s-a întâlnit cu organizaţiile PSD şi PNL.
Un sondaj CURS arată că George Simion și Crin Antonescu sunt favoriți pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale din mai 2025. Simion conduce în sondaje, urmat de Antonescu, Nicușor Dan, Victor Ponta și Elena Lasconi. Aproximativ 30% dintre alegători sunt indeciși sau nu votează.
Iată clasamentul candidaților la prezidențiale în turul 1:
George Simion (AUR) – 29%
Crin Antonescu (Alianța România Înainte) – 22%
Nicușor Dan (independent) – 18%
Victor Ponta (independent) – 13%
Elena Lasconi (USR) – 12%
Altul – 6%
„Noi nu avem voie să nu câștigăm alegerile”
Secretarul general al PSD Paul Stănescu a cerut, în cadrul Conferinței Județene a PSD Suceava, o implicare puternică a primarilor în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.
„Ținta unui partid politic este să fie la guvernare. Nu e altă țintă. Dacă cineva are altceva de spus, să ne spună. Noi nu avem voie să nu câștigăm alegerile în această țară cu Crin Antonescu în momentul în care avem mai mult de 98% din administrația publică locală. Nu avem scuze. Eu o spun direct. Înseamnă că toți, de la Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și toți ceilalți, până la ultimul nostru membru suntem nimeni dacă pierdem alegerile. Putem să ne ducem acasă și merităm să ne ducem acasă“, a afirmat Paul Stănescu.