Cocktailul de anticorpi care te face „ca nou”
Compania Regeneron va solicita aprobare în Statele Unite pentru utilizarea cocktailului său de anticorpi anti-COVID-19 ca tratament preventiv.
Aceasta după ce un studiu a relevat că riscul infectării simptomatice în locuinţele în care un alt membru al familiei este bolnav de COVID-19, după cum a anunţat producătorul american de medicamente.
REGEN-COV – după cum a fost denumită combinaţia de casirivimab şi imdevimab – a redus riscul general de evoluţie către COVID-19 cu 31% şi cu 76% după a treia zi. Studiul a demonstrat, totodată, că REGEN-COV scurtează durata simptomelor şi scade semnificativ nivelul viral, potrivit unui comunicat al Regeneron.
A primit aprobare de urgență
Regenron colaborează cu firma elveţiană Roche, pentru a putea produce aproximativ două milioane de doze anual, la complexul de biotehnologie al acesteia din sudul oraşului San Francisco. Medicamentul a primit aprobare de urgenţă în SUA pentru pacienţii cu forme uşoare şi moderate de COVID-19, iar companiile speră că recentele studii vor convinge organismele de reglementare să extindă utilizarea acestuia.
Agenţiile europene de reglementare şi-au exprimat, oarecum, sprijinul faţă de acest cocktail de anticorpi şi au lăsat la decizia statelor, individuale, dacă vor să îl folosească, potrivit RADOR. Regeneron afirmă că studiul clinic a arătat că numărul total de săptămâni în care pacienţii aveau simtome a scăzut aproape la jumătate (45%), cu REGEN-COV, iar încărcătura virală a fost redusă cu peste 90%, ajutând, posibil, la oprirea răspândirii virusului.