Codin Maticiuc: „Te aștept cu nerăbdare, dragostea mea”. Cui îi este adresat mesajul
Afaceristul Codin Maticiuc a anunțat pe pagina lui de socializare că Ana Pandeli, partenera sa de viață, este din nou însărcinată, iar el urmează să să devină tată pentru a doua oară.
Cu toate că devine tată pentru a doua oară, Codin Maticiuc susține că este tatăl a trei copii, deoarece iubita lui mai are un băiețel dintr-o relație anterioară.
„Tati o să îi lase doar un drum bătătorit”
Afaceristul susține că e sigur că măcar unul dintre copiii săi va reuși să ducă misiunea începută de el mai departe.
„Poate el va continua să renoveze spitalele din țara asta. Tati o să îi lase doar un drum bătătorit, câteva legi schimbate (în curând o să mă vedeți în stradă dacă ăștia mai continuă să ne ignore), o fundație și o inițiativă puternică. Nu știu dacă pot schimba ceva în țara asta, dar sunt convins că o vor face copiii mei. Toți au fost și vor merge pe șantierele din spitale, toți au stat cu picioarele goale în curtea orfelinatului și s-au jucat cu ceilalți copii ai mei. Sunt convins că măcar unul din ei îmi va continua misiunea. Poate chiar numărul 3. Te aștept cu nerăbdare, dragostea mea. Avem multe de trăit împreună!”, a scris Codin Maticiuc pe contul său de Instagram.