Codul șpăgii la RAR Bârlad: „un metru – 50 euro”. Pentru o rablă de 3,5 tone „doi metri jumate”
Tribunalul Galați a pronunțat o primă sentință într-un proces disjuns din dosarul de corupție de la RAR Bârlad, condamnându-l la 1 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare pe un bărbat din Tecuci implicat în cazul care procurorii DNA au destructurat un grup infracțional care avea o grilă a șpăgilor pentru autorizarea fără ITP a rablelor.
Codul șpăgii la RAR Bârlad! Pe 21 aprilie 2021, procurorii de la DNA Iași și „mascații” de la Direcția Operațiuni Speciale din IGPR și echipe de la Inspectoratele Jandarmeriei din Vaslui, Argeș și Bacău, efectuau 28 de percheziții în județele Vaslui, Bacău și Galați.
Care era codul șpăgii la RAR Bârlad
Au fost reținuți pentru 24 de ore 7 inculpați, între care doi inspectori ITP şi un inspector de la RAR Vaslui, care efectuau fictiv inspecții tehnice la mașini care nici măcar nu ajungeau în stațiile ITP. Mita percepută era cuprinsă între 150 de lei și 250 de euro pentru fiecare mașină autorizată fictiv.
Au fost arestați Marian Ursache, inspector DITP – SPNV în cadrul RAR Vaslui, Ionuţ Verman şi Sorin Apetri, inspectori tehnici autorizaţi în cadrul unor staţii ITP din Bârlad și Bacău, iar Doru Săndulescu, inspector DITP – SPNV din cadrul RAR Vaslui, a fost plasat sub control judiciar. Au mai fost arestați trei inculpați, iar un altul a fost plasat în arest la domiciliu,
Potrivit DNA, Ionuţ Verman a inițiat constituirea unui grup infracțional în scopul săvârșirii de infracțiuni de luare de mită, trafic de influență și fals intelectual. Procurorii mai precizau că Verman „în perioada iunie 2020 – aprilie 2021, a coordonat activitatea de efectuare nelegală a inspecțiilor tehnice periodice în cadrul stației ITP din Bârlad la care lucra, în sensul că s-a atestat, în mod nereal, realizarea inspecțiilor tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să se prezinte în stație”.
Deoarece staţia din Bârlad este autorizată numai pentru ITP la categoria a II-a de vehicule, în cazurile în care era necesară inspecţia unor vehicule de mare tonaj, de peste 3,5 tone, din categoria III-a, inspectorii de la Bârlad au apelat la serviciile inspectorului tehnic Sorin Apetri, de la o staţie ITP din județul Bacău, care rezolva problema și își încasa șpaga.
Codurile șpăgilor: „un metru și jumătate” pentru mașini obișnuite, „doi metri jumate” pentru mașini de mare tonaj
Șeful grupării era și cel care stabilea valoarea șpăgilor care îi revenea fiecărui membru al grupării. „Verman Ionuț ar fi impus tarifele care urmau a fi plătite cu titlu de mită, indicând totodată persoanele de la care urmează a fi pretinse sume de bani, precum și persoanele pentru care activitatea se efectua gratuit și ar fi stabilit cum se împărțeau banii. (…) De regulă, se percepeau câte 250 de lei pentru vehicule aflate în țară și 150 de euro pentru vehicule care nu află țară”, se spune în rechizitoriul DNA.
În discuțiile telefonice, membrii grupării infracționale foloseau un limbaj codificat pentru stabilirea sumelor primite ca șpagă, algoritmul fiind echivalența „un metru” pentru 50 de euro. „Un metru și jumătate” însemna o șpagă de 150 euro, iar „doi metri și jumătate” însemna că clientul trebuie să dea o șpagă de 250 de euro.
Șeful grupării, nemulțumit de tergiversarea anchetei. Unul din „clienți” a scăpat „cu suspendare” după ce a recunoscut faptele
Dosarul cazului de corupție de la RAR Bârlad este încă în faza cercetării penale. Faptul că ancheta se desfășoară cu viteză redusă, pare să îl fi nemulțumit pe șeful grupării, Ionuț Verman, care în dosarul nr 254/189/2024, de pe rolul Judecătoriei Bârlad, a deschis o acțiune de „contestaţie durată proces”. Pe 5 februarie 2024, instanța i-a admis contestația:
„Instanța: în baza art. 4886 alin. 1 CPP admite contestaţia privind durata procesului penal formulată de contestatorul V.I. în cadrul dosarului de urmărire penală cu nr. 206/P/2023 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. (…) stabileşte drept termen pentru rezolvarea cauzei penale data de 05.07.2024, potrivit art. 327 CPP”, se spune în sentința Judecătoriei Bârlad.
Într-un dosar disjuns din dosarul principal, pe 14 martie, Tribunalul Galați l-a condamnat pe unul din „clienții” grupării de la RAR Bârlad, Florin Cantemir, din Tecuci, care a scăpat cu o pedeapsă de numai un an și patru luni de închisoare, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a infracțiunilor cu procurorii DNA.