Coface: Nicio companie românească în top 20 firme din Europa Centrală şi de Est
Dacă în 2020 România avea o companie în top 20 al firmelor din Europa Centrală şi de Est, în acest an, nu mai este niciuna, cu toate că ar fi trebuit să fie reprezentată în top 10 companii din regiune, afirmă Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România.
În topul țărilor, România s-a aflat, în acest an, pe locul patru după Polonia, Cehia și Ungaria, similar situației din 2020, ceea ce înseamnă cu mult sub potential. Dacă ne raportăm la PIB, de exemplu, ar trebui să fim în fața Cehiei.
„România în continuare acţionează sub potenţial. Discutăm despre asta în fiecare an. Practic, vedem că România, deşi are al treilea PIB din regiune, chiar cât de curând al doilea PIB din regiune ca şi valoare absolută, ar trebui să depăşească Cehia. Totuşi, suntem pe locul 4 ca şi companii care acced topul şi o să vedem fără nicio companie în top 20. Anul trecut, aveam o companie în top 20; în top nu mai avem nicio companie, nici măcar în top 20, deşi ca a patra ţară şi ca dimensiune şi ca populaţie ar fi trebuit să fim reprezentaţi în top 10”, a declarat Eugen Anicescu la conferinţa de presă Coface privind lansarea studiului Top 500 cele mai puternice companii din Europa Centrală şi de Est.
56 de companii românești, în top
Faţă de topul anterior, România ocupă locul patru, cu 56 de companii, cu două mai puțin. Țara noastră ar trebui să fie pe locul 2 şi spre acest obiectiv ar trebui să tindă pe termen mediu şi lung, susține Eugen Anicescu, care adaugă că numărul companiilor care îşi cresc cifra de afaceri este mai mare decât al celor care raportează afaceri în scădere.
Ratingul mediu al companiilor din România aflate în top este de 7, al doilea cel mai mare din toate ţările, ceea ce se datorează faptului că țara noastră are companii extrem de solide în top 500. Este, însă, încă o dovadă a polarizării în economia românească. În topul pe sectoare conduce comerţul nespecializat, sectorul petrolier şi sectorul de automotive.
Cea mai bine poziţionată companie românească în topul pe ţară se află pe locul 22 în cel pe regiune. La capitolul nou intraţi se află două companii de stat: Nuclearelectrica şi Transelectrica.