Colegiul Medicilor Dentiști vrea să crească costurile tratamentelor stomatologice și să pună pacienții pe drumuri
Noaptea ca hoții, șefii de la Colegiul Medicilor Dentiști, au strecurat o reglementare în Monitorul Oficial prin care vor să limiteze tratamentele pe care le face un stomatolog de stomatologie generală în cabinet.
Medicii nu au fost consultați, nu a existat un timp de verificare publică a propunerii, ci pur și simplu șefii Colegiului, marea parte dintre ei fără activități de cabinet, au aruncat sistemul în aer, doar pentru a avea mai mulți rezidenți și pentru a favoriza anumite firme.
Din păcate efectul este devastator pentru pacienți. Pacientul vine la medic să fie rezolvat nu plimbat. Specialistul, indiferent cum s-ar numi el, este o opțiune, nu o obligație pentru pacient. Doar pacientul își știe bugetul.
Datoria medicului stomatolog este să-l rezolve și nu să-l plimbe pe drum și să-i multiplice costurile, trimițându-l la ale două, trei cabinete, la care trebuie timp, alți bani, alte programări.
„Am un cabinet la Vintilă-Vodă, la 40 de kilometri de Buzău, spre exemplu. Vine pacientul, acuză dureri. Stă în puterea mea să-l ajut. Cum ar fi ca în loc să o fac să-l trimit pe la alți 10 medici, deși pot chiar eu, pe loc să-l scot din necaz?! Colegiul așa vrea, pentru că s-a așezat acolo un grup care încasează privilegii din cotizațiile obligatorii ale medicilor. Pentru ei pacientul e masă de manevră. Pot să-i spune eu … tataie, urcă-te la rată și du-te unde vezi cu ochii, pentru că eu știu să-ți fac ceea ce trebuie făcut, pentru că sunt medic, dar nu vrea Colegiul Stomatologilor să-ți fac?!
Stomatologia nu este medicină generală să o spargi în fel de fel de falii. Nu suportă asemenea diviziuni profesionale. E de înțeles că un cardiolog nu poate fi și ginecolog, însă un stomatolog e un stomatolog și are drept de liberă practică în arta lui, care este una. Practica te face priceput. Pe de altă parte, fragmentarea profesională va duce la afectarea profesiei, medicul ajungând, cu timpul, în incapacitatea de a efectua anumite tratamente pe care astăzi le face cu succes, ceea ce iarăși este în dezavantajul pacientului, care va umbla mai mult, va plăti mai mult și va aștepta mai mult.
Societatea trebuie să reacționeze la abuzul Colegiului. Altfel costurile cu tratamentele vor exploda, iar în România stomatologia este accesibilă comparativ cu alte țări, unde dai spargere în bancă să mai ai cu ce mânca, fără să știi dacă mai ai și ce mânca…
E ultraj contra pacientului ce face acum Colegiul. Este jaf și bătaie de joc la adresa românilor, care nu-și vor mai putea găsi vindecare la un cabinet, așa cum se întâmpla până acum, ci la zece”, spune Mirela Negoiță, medic stomatolog din Buzău.